News Flash:

Negocieri de culise pentru conducerea Consiliului Judetean

9 Iunie 2000
738 Vizualizari | 0 Comentarii
•Lucian Flaiser este favorit pentru functia de presedinte

La numai cateva zile de la incheierea alegerilor locale, partidele care au obtinut mandate de consilieri judeteni fac planuri pentru desemnarea conducerii Consiliului Judetean. Negocierile in asemenea situatii sunt purtate de partidul care are cele mai multe mandate, in cazul judetului Iasi - PDSR, care are 15 mandate in CJ. Pentru a detine un anumit control al deciziilor sau pentru buna desfasurare a activitatii institutiei, de regula partidul declarat majoritar negociaza posibile aliante cu alte partide pentru stabilirea staff-ului CJ. Alegerile trebuie facute din randul celor 45 de consilieri judeteni care compun structura plenului CJ. Pana in prezent, voci din Consiliul Judetean apreciaza ca Lucian Flaiser, inspector FPS, se numara printre favoritii la titlul de presedinte al CJ. Pentru ocuparea functiilor de vicepresedinti, privirile sunt indreptate catre Spiridon Cretu - PD, actualul subprefect si un consilier de la ApR. Formatiunea condusa de Teodor Melescanu a castigat patru mandate pentru CJ. Primul pe lista de consilieri judeteni este Gabriel Mihai Popescu. Pe de alta parte, intrucat rezultatele alegerilor au fost in special in municipiul Iasi sub asteptarile liderul ApR, conform declaratiilor acestuia, s-ar impune demisia acestora. Ordin ce a fost executat intr-o oarecare masura de Mihai Popescu, care si-a prezentat demisia in alb. In aceasta conjunctura, orientarile sunt catre cel de-al doilea clasat pe lista ApR pentru CJ, respectiv Vasile Simion. Pana la constituirea legala a Consiliului Judetean, partidele interesate intocmesc febril scenarii care sa le aduca satisfactiile ravnite.

Noii alesi isi vor incepe activitatea la sfarsitul lunii

Conform prevederilor legale, constituirea consiliilor locale si judetene se face in termen de 20 de zile de la data alegerilor. Convocarea consilierilor in sedinta de constituire se realizeaza de catre prefect. La sedinta de constituire participa prefectul sau reprezentantul sau. De asemenea, poate fi convocat si primarul, chiar daca procedura de validare a acestuia nu a fost finalizata.
Noul Consiliu Judetean Iasi va fi format din 15 consilieri PDSR, 6 consilieri PM, 5 consilieri PD, 4 consilieri PNL, 4 consilieri ApR, 4 consilieri CDR, 4 consilieri PRM si 3 consilieri UFD.
Calitatea de consilier este incompatibila cu functia de prefect, subprefect; calitatea de functionar in aparatul propriu al consiliilor locale, judetene si al prefecturilor, precum si de conducator al regiei autonome de interes local sau judetean si al serviciului public de specialitate al consiliului local sau judetean; mai este incompatibila cu functia de primar, calitatea de deputat, senator, consilier al presedintelui Romaniei sau membru al Guvernului.
In aceste conditii, consilierii care au obtinut mandatul de reprezentare in CJ vor trebui sa aleaga intre functiile detinute si cele de consilier. Aceasta reglementare legala este valabila in cazul prefectului Florin Vitan si a subprefectului Spiridon Cretu, care vor trebui sa se decida pana la validarea acestora.
Marcela DONCIU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1336 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021095 (s)

loading...