News Flash:

Negocieri periculoase

14 Ianuarie 2004
1108 Vizualizari | 0 Comentarii
•Au inceput negocierile salariale la doua dintre cele mai mari firme din Iasi, primele asemenea negocieri dupa privatizare •Sindicalistii nu exclud declansarea unor miscari de protest pentru atingerea scopurilor propuse •La Terom SA sunt date ca exemplu protestele sindicale din 2003 •Reprezentantii sindicatului de la SC Tepro SA au inceput de ieri negocierea contractului colectiv de munca •Unul dintre principalele puncte de pe lista de revendicari ale sindicalistilor este reprezentat de majorarile salariale

Privatizate in cursul anului 2003, doua dintre cele mai mari societati comerciale din Iasi, respectiv Terom SA (fostul Combinat de Fire Sintetice) si Tepro SA (fosta Intreprindere Metalurgica) au inceput de ieri negocierea contractelor colective de munca. Sindicatele salariatilor de la aceste unitati economice reprezinta o forta puternica de negociere, demonstrata in cursul ultimilor ani. Dar, de aceasta data, si la Tepro SA si la Terom SA negocierile se poarta cu un patronat la fel de puternic. Astfel, la Terom SA Amar Nana'a a demonstrat anul trecut ca poate rezista presiunilor sindicale, in toata perioada cand salariatii au protestat zile in sir la intrarea in fabrica. In cazul angajatilor de la Tepro SA, imaginea liderului sindical Virgil Sahleanu, ucis cu marsavie cu trei ani in urma, este vie in memoria sindicalistilor, care nu vor ceda usor in fata reprezentantilor firmei indiene LNM Holding, patronul fabricii iesene. Cu atat mai mult este explicabila aceasta rezistenta cu cat cererile sindicatului de la Metalurgica sunt conforme cu un acord deja incheiat. In aceste conditii, este de asteptat ca negocierile sa fie foarte dure, nefiind excluse chiar si miscarile de protest, in cazul in care flexibilitatea patronatului va fi redusa.

In cursul zilei de ieri, reprezentantii sindicatului salariatilor de la societatea comerciala Terom SA au avut primele discutii cu patronatul pentru negocierea contractului colectiv de munca. "Trebuie sa discutam problema salariala si modul de respectare a protocolului social care a fost semnat intre sindicat si patronat", a declarat Viorel Stupariu, secretarul general al sindicatului salariatilor societatii comerciale, in absenta liderului Vasile Cernescu. Stupariu nu a exclus posibilitatea ca, in cazul unei lipse de intelegere din partea patronului SC Terom SA, Amar Nana'a, referitoare la majorarile salariale, muncitorii sa declanseze miscari de protest. "Daca va fi nevoie ca pentru drepturile noastre salariale sa declansam proteste similare cu cele de anul trecut, o vom face", a declarat Viorel Stupariu. Reamintim ca, la sfarsitul anului 2002, Hasan Nana'a, cetatean roman de origine siriana, a achizitionat peste 94% din pachetul de actiuni detinut de catre Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) la fostul Combinat de Fire Sintetice, devenind actionar majoritar. La acel moment, noul patron a numit administrator special la SC Terom SA societatea comerciala Sara Com Prod SRL din Bucuresti. In luna mai 2003, conform acordului social, precum si a protocolului incheiat intre patronat si sindicat, conducerea firmei era obligata sa majoreze salariile muncitorilor. In urma neintelegerilor legate de cererile de majorare a salariilor cu un procent de 20 la suta, a fost declansat, in cursul lunii iunie 2003, conflictul de munca. In urma miscarilor de protest declansate de catre salariatii SC Terom SA, patronatul a acceptat pana la finalul anului 2003 o majorare salariala de 7 procente.

Negocierile de la Tepro SA

Tot incepand de ieri, sindicatul salariatilor societatii comerciale SC Tepro SA a inceput negocierile cu patronatul referitoare la prevederile contractului colectiv de munca. Conform declaratiilor lui Constantin Rotaru, liderul sindicatului Tepro SA, principalul punct care a fost discutat s-a referit la majorarea salariilor angajatilor unitatii. "In acest moment, un muncitor are un salariu mediu de aproximativ 6 milioane lei. Vom incerca sa supunem discutiilor cu reprezentantii patronatului acest aspect al majorarii acestor salarii. Este unul dintre punctele prevazute in negocierile referitoare la contractul colectiv de munca", a declarat ieri Constantin Rotaru.
Reamintim ca societatea comerciala Tepro SA a fost lansata la privatizare in cursul lunii februarie 2003, oferta de vanzare a pachetului majoritar de actiuni fiind modificata de reprezentantii APAPS, pentru a evita o situatie similara celei din urma cu aproximativ trei ani de zile, cand firma ieseana a ajuns in pragul falimentului. In urma unei noi licitatii s-a inscris doar grupul ISPAT - LNM Holdings, singurul care respecta conditiile impuse de APAPS. Ulterior, LNM Holding a achizitionat si pachetele majoritare de actiuni de la Petrotub SA din Roman, contravaloarea acestora, de 2,1 milioane dolari americani, fiind platita aici in urma cu numai doua zile. LNM Holding detine si pachetul majoritar de actiuni de la Combinatul siderurgic Sidex SA din Galati, principalul furnizor de materie prima si pentru fabrica din Iasi, si pentru cea din Roman. In prezent, companiile cumparate de indienii de la LNM constituie, practic, un holding important, despre care se poate spune ca are control majoritar asupra siderurgiei romanesti. Trebuie reamintit ca LNM - ISPAT Holding a achizitionat si pachetul de control de actiuni de la Combinatul Siderurgic de la Hunedoara.

Comemorarea liderului Sahleanu

Salariatii SC Tepro SA au inceput anul 2004 cu comemorarea liderului de sindicat Virgil Sahleanu. "Pe data de 9 ianuarie, cei care au dorit s-au adunat la mormantul fostului lider de sindicat Virgil Sahleanu, pentru a-i aduce un omagiu celui care a fost asasinat in mod miseleste in septembrie 2000", a declarat Constantin Rotaru, actualul lider al sindicatului SC Tepro SA. Acesta a mai declarat ca actiunea a constat in pastrarea unui moment de reculegere la mormantul lui Virgil Sahleanu, din cimitirul Eternitatea.
Gabi COHUT
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020672 (s)