National

Negritoiu anunta: Avem bani pentru plata despagubirilor la Astra Asigurari

Publicat: 08 sept. 2015
1

Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Misu Negritoiu, a declarat, marti, ca sunt bani pentru plata despagubirilor la Astra Asigurari si ca nu este o situatie mai rea acum la companie, existand reclamatii si inainte pentru plata despagubirilor.

„Sigur ca exista bani, sunt numai chestiuni de procedura de verificare a daunelor, de aprobare a nivelului de compensare si de plata efectiva. Noi deja am inceput sa preluam dosarele de la Astra Asigurari. Noi avem comandamente in fiecare zi cu situatia, monitorizam cererile si situatiile de la service, de la asigurati, cat si de la Astra Asigurari. Am inceput sa angajam evaluatori si ne organizam reteaua in toata tara. Nu vom putea, insa sa facem plata efectiva pana cand nu se declara falimentul societatii, dar administram dosarele, le culegem, le aprobam si cand avem posibilitatea sa le platim, le si platim. Nu avem probleme de resurse”, a spus Misu Negritoiu, intrebat daca exista bani pentru plata despagubirilor la Astra Asigurari.

Citeste si Adamescu pierde jumatate din avere

El a spus ca nu este o situatie mai rea acum decat era inainte la Astra Asigurari.

„Aveam reclamatii si inainte la Astra Asigurari, aveam intarzieri la plata despagubirilor, noi incercam sa le acceleram sa intram in ritm si sa le platim cat mai repede. Bani sunt suficienti. Oamenii sau serviceuri-le nu trebuie sa isi faca griji cu privire la asta pentru ca bani sunt suficienti”, a mentionat Misu Negritoiu.

Citeste si Reclamatii pe banda rulanta la adresa companiilor de asigurari

Presedintele ASF a adaugat ca nu vede niciun motiv pentru unii asiguratori sa creasca pretul la politele RCA.

„Impactul acestei situatii a Astra Asigurari nu este de natura sa creasca costurile pentru ca noi banii ii avem. Vom avea grija ca sa nu se speculeze aceasta situatie din motive subiective”, a explicat Misu Negritoiu.





Adauga un comentariu