National

Nelu Tătaru, despre situația din județul Suceava: „Avem un număr de cazuri crescător uşor de la o zi la alta”

Publicat: 30 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Nelu Tătaru despre situația din județul Suceava Avem un număr de cazuri crescător uşor de la o zi la alta
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Vineri, 30 octombrie, ministrul Nelu Tătaru a vorbit despre situația dintr-o zonă, care a fost grav afectată de pandemia cu noul coronavirus. Astfel, ministrul Sănătății a declarat că, în judeţul Suceava, capacitatea în sectorul ATI pentru COVID-19 se poate majora cu 20 de paturi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava şi cu alte cinci paturi la Spitalul Municipal Rădăuţi. În plus, cinci paturi sunt ţinute în rezervă la Spitalul Municipal Fălticeni.

Nelu Tătaru a anunțat că se află la Suceava, cu scopul de a realiza o analiză a situației din județ, în legătură cu pandemia, dar și în ceea ce privește capacitatea de răspuns a unităţilor spitaliceşti, cu precădere cea de la ATI.

Ministrul este de părere că, în momentul de față, situația începe să se stabilizeze la Suceava, în contextul numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„Avem un număr de cazuri crescător uşor de la o zi la alta”, a spus Tătaru.

La SJU Suceava, capacitatea de la ATI este de 40 de paturi

În urma analizei de la spitalele din Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni, Nelu Tătaru a anunțat că sunt 40 de paturi la ATI în SJU Suceava. Dintre acestea, jumătate sunt pentru patologie COVID şi există posibilitatea de a creşte acest număr de paturi cu terapia mobilă la 12 paturi şi alte opt paturi la Secţia de Boli infecţioase, cu un suport de cinci paturi la Rădăuţi, pentru terapie COVID.

De asemenea, ministrul Sănătății a arătat că în județ sunt 30 de paturi în rezervă, care sunt disponibile pentru operaționalizare în termen de o săptămână, maxim zece zile.

„Necesarul de dotare există, urmând a completa cu numărul de personal”, a spus Tătaru, precizând că acest lucru se poate realiza de la Centrul Naţional de Coordonare a Intervenţiei.

Zece paturi la Spitalul Municipal Fălticeni

Referitor la Spitalul Municipal Fălticeni, acolo sunt zece paturi, pregătite pentru patologia obişnuită şi cinci paturi în Maternitate şi va rămâne această rezervă strategică de cinci paturi.

„În contextul în care evoluţia va fi nefavorabilă, vom operaţionaliza şi aceste cinci paturi pentru terapie intensivă COVID”, a spus ministrul Sănătăţii.

Mai mult decât atât, din observațiile lui Nelu Tătaru, s-a constatat că persoanele infectate, care au simptomatologie medie şi severă vor fi tratate la spitalele din Rădăuţi şi Suceava, cu transferul celor cu simptomatologie medie spre vindecare la spitalele din Gura Humorului, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.

Ministrul Sănătății, despre situația pacienților asimptomatici, care încep să prezinte simptome

Nelu Tătaru a fost întrebat ce se întâmplă cu un pacient cu probleme oncologice sau cardiologice, care este asimptomatic, dar începe să prezinte simptome de COVID-19. Acesta a răspuns:

„Evaluarea fiecărui pacient se face în funcţie de simptomatologie. În contextul în care acel pacient monitorizat prezintă simptomatologie, fiind asimptomatic până atunci, se anunţă atât DSP-ul, cât şi DSU. Noi avem foarte bine stabilite aceste lucruri, evaluarea se face prin DSU, programat şi la o radiologie şi la un computer tomograf pulmonar, deci toate sunt foarte bine stipulate. Rămâne doar ca monitorizarea să fie făcută corect pentru a nu pierde un moment în care un pacient poate decompensa”.

Adauga un comentariu