News Flash:

Nemultumiri ale asistentelor la Spitalul Municipal Pascani

18 Octombrie 1999
818 Vizualizari | 0 Comentarii
•Directorul Mihailescu refuza sa comenteze situatia

Cu toate ca la Spitalul Municipal Pascani au fost date sporurile, salariile de baza au fost diminuate cu aproximativ 300.000 lei. Acest fapt atrage dupa sine si micsorarea celorlalte beneficii. Dupa cum ne-a declarat Viorica Nemteanu, lidera sindicatului Sanitas de aici, in acesta situatie se afla doar cadrele medicale cu studii medii (asistentele si surorile medicale). Ea ne-a relatat ca pentru luna septembrie, chenzina a fost achitata integral doar la medici si personalul auxiliar, in timp ce asistentelor le-a fost micsorata cu un procent ce variaza intre 15 si 20%. "De la punerea in aplicare a Legii 154din 1998, care prevede noi criterii de salarizare in sectorul medical, am primit salarii majorate cu 80 sau 100%. Nu stim care este pretextul modificarii salariului de baza. Din cele discutate cu cei aflati la conducere reiese faptul ca nu au fost alocati suficienti bani de cei de la Casa de Asigurari Sociale Iasi", ne-a spus lidera de sindicat. Un prim raspuns a venit din partea liderului judetean al sindicatului Sanitas, Viorel Tanase, care a mentionat ca initial s-a pus problema departajarilor in functie de studiile fiecarui angajat. Cu alte cuvinte, cei cu studii superioare au primit salarii duble. "Indiferent de motivatiile directorului acestei institutii, acestea nu sint motivate. Atita timp cit in urma cu citeva luni s-a recurs la negocieri salariale, pina la 1 aprilie 2000, angajatorul are datoria sa le respecte. Mai mult, din moment ce salariul a fost diminuat numai la un segment, consider ca se urmaresc anumite scopuri", ne-a mai spus Viorel Tanase. Un alt raspuns venit din partea conducerii spitalului a fost acela al supraincarcarii organigramei personalului mediu.
Contactat telefonic, dr. Cornel Mihailescu, directorul Spitalului Municipal Pascani, sub pretextul ca se afla la volanul autoturismului, a refuzat sa dea orice declaratie presei. In schimb, a tinut sa sublinieze ca decizia de a micsora salariile asistentelor a fost luata in Consiliul de Administratie al spitalului, unde lidera de sindicat si presedintele Camerei Medicilor nu au voie sa participe. Pentru a clarifica situatia, sindicatul Sanitas din cadrul Spitalului Municispal Pascani a depus, la sfirsitul saptaminii trecute, documentatia necesara pe biroul directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate pentru a se lua o decizie care sa rezolve aceasta situatie.
Gabi MATEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1530 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035661 (s)