Eveniment-Social

Nevoia de sange din judetul Iasi este in continua crestere. Medicii fac apel catre toti iesenii

Publicat: 19 feb. 2018
1

@ Este mare nevoie de sange in spitalele din Iasi @ Medicii fac apel la intelegerea iesenilor @ Se cauta in continuare donatori @ Situatia actuala este ingrijoratoare @ Iesenii nu se grabesc sa treaca pragul Centrului pentru Transfuzie Sanguina @ Prezenta zilnica lasa de dorit @ Care este situatia actuala si cum se poate rezolva aceasta problema

Iesenii sunt chemati, in continuare, sa doneze sange, intrucat necesarul din spitale este foarte ridicat. Medicii fac apel la intelegerea oamenilor pentru a asigura necesarul de sange din spitale. Multi pacienti sunt nevoiti sa astepte perioade lungi de timp pentru a beneficia de tratament sau pentru a fi supusi unor interventii chirurgicale. Din cauza prezentei slabe la Centrul pentru Transfuzie Sanguina (CRTS), situatia din judet tinde sa devina ingrijoratoare.

"Noi ii indemnam pe toti iesenii care doresc sa vina sa doneze sange sa faca acest lucru. Nevoile din spitalele din Iasi sunt intr-o continua crestere, iar la CRTS trebuie sa existe un stoc suficient de derivate sanguine labile, de calitate, care sa asigure nevoia din unitatile medicale. Acest lucru poate fi asigurat doar de donatori. In saptamana care tocmai a trecut, s-a inregistrat o medie de aproximativ 50 de persoane pe zi. Vorbim de persoanele care au reusit, intr-un final, sa doneze. Daca noi nu avem donatori, nu exista rezerve din produse sanguine. Este bine ca sangele sa astepte pacientul, nu invers", spun reprezentantii CRTS Iasi.

Intr-un VOX realizat de reporterii Cotidinianului Buna Ziua Iasi, iesenii se aratau nemultumiti de programul CRTS Iasi. Acestia sustineau ca ar trebui ca Centrul sa fie deschis si in weekend, intrucat nu toti angajatorii respecta ziua libera a donatorului.

Totodata, un lucru care a fost sesizat de conducerea CRTS Iasi este acela ca oamenii se mobilizeaza doar atunci cand este vorba despre cazuri promovate de mass-media si prin intermediul retelelor de socializare.

Astfel, medicii trag un semnal de alarma si sustin ca oamenii ar trebui sa constientizeze faptul ca nu toti pacientii au acces la internet si ca, de multe ori, in spitalele din Iasi exista cazuri foarte grave, care au nevoie urgenta de sange.
 





Adauga un comentariu