News Flash:

Nichita - ingerul in cautarea zeului

3 Aprilie 2000
991 Vizualizari | 0 Comentarii
Ultima zi a lui martie le-a amintit unora dintre noi ca acum 67 de ani pornea in aventura existentei poetul cel mai reprezentativ al ultimei jumatati de veac - Nichita Stanescu. Dar poate nu multora, pentru ca oamenii s-au aratat mai preocupati de pacaleala de 1 aprilie, decat de realitatea acestei amintiri. Oricum, Nichita isi pastreaza dorul de noi, indiferent de cat de mult ne amintim noi de el. Si poate nu o zi de nastere este totul, ci, mai degraba, felul in care revenim cu sentimentele catre personajul in cauza.
Nu putem uita, insa, ca intrarea lui Nichita in lume a fost o intamplare, dupa cum el insusi spunea, dar mai ales o bucurie, dupa cum ar trebui sa spunem noi, intotdeauna. Pentru mai bine de trei decenii, cat a fost activ in spatiul literaturii, scriitorii romani au avut unica sansa de a sta alaturi, la aceeasi masa a "cinei celei de taina", cu un spirit complet, cu un poet de geniu, cu un prieten devotat, pentru care "un prieten e mai necesar decat un inger". Desi el avea sa se bucure de acest apelativ frumos, de "inger blond", pe care l-a purtat exemplar.
De aceea, cei care l-au cunoscut vorbesc despre Nichita pornind de la prietenie. Si acest capitol este imens in biografia si scrierile sale. Drept dovada, si anul acesta, au venit in Romania prietenii de peste granite, si in primul rand Adam Pusloici si Radomir Andrici, din Iugoslavia, tara pe care Nichita a iubit-o cu totul, si care l-a primit ca pe un fiu al ei aducandu-i chiar cinstirea "Cununei de aur", la Festivalul International de Poezie de la Struga, in 1982, dupa ce fusese incununat cu un Herder, in 1976, si propus apoi pe lista Nobelului.
Din prietenie si mirarea filosofica a omului nascut cu blestemul cuvantului si al ideii, s-a nascut opera de capatai a "balaurului poeziei romanesti", Nichita, care se intinde inca peste sufletul nostru, si se va intinde pe mai departe, fiind semnul solid al creatorului de geniu. Semn pe care il pastreaza viu apropiatii lui, sau tinerii care au fost fascinati de zicerea sa, si acest lucru e bine.
Nascut in miez de primavara, la 31 martie, Nichita a ramas tanar in fiecare clipa a vremuirii sale lumesti, iar faptul ca nu mai este printre noi nu se poate numi moarte, ci o calatorie la nesfarsit, "pe oceanul oval al fanteziei", in care ingerul a plecat sa recite sentimente zeului. Asa imi place sa ma gandesc la cei astfel plecati, si noi romanii avem o oaste numeroasa de cavaleri ai sufletului, pe care, cateodata ii ascundem in uitare, cu toate ca ei nu ne uita.
"La Multi Ani!", batrane Nichita.

Elegia a doua, getica

In fiecare scorbura era asezat un zeu.

Daca se crapa o piatra, repede era adus
si pus acolo un zeu.

Era de ajuns sa se rupa un pod,
ca sa se aseze in locul gol un zeu,

ori pe sosele, s-apara in asfalt o groapa,
ca sa se aseze in ea un zeu.

O, nu te taia la mana sau la picior,
din gresela sau dinadins.

De indata vor pune in rana un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aseza acolo un zeu
ca sa ne-nchinam lui, pentru ca el
apara tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grija luptatorule, nu-ti pierde
ochiul,
pentru ca vor aduce si-ti vor aseza
in orbita un zeu
si el va sta acolo, impietrit, iar noi
ne vom misca sufletele slavindu-l...
Si chiar tu iti vei urni sufletul
slavindu-l ca pe straini.

Nichita Stanescu
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1488 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016349 (s)