News Flash:

Nici un spital iesean nu are autorizatie sanitara

24 Iunie 2001
586 Vizualizari | 0 Comentarii
•Datorita vechimii cladirilor nu pot fi respectate circuitele interioare de circulatie •Situatia a fost comunicata ministerului de resort urmand a se decide masurile de remediere

Pare de necrezut dar nici o unitate spitaliceasca din judet nu are autorizatie sanitara de functionare deoarece nu sunt indeplinite absolut toate conditiile prevazute de normative. In urma unui control efectuat de Corpul inspectorilor de stat in spitalele iesene s-a constatat ca situatia este oarecum mai buna decat anul trecut, dar inca exista disfunctionalitati, cea mai importanta fiind lipsa autorizatiei. "S-a finalizat controlul tuturor unitatilor medicale cu paturi, unde s-a urmarit in primul rand care este evolutia infectiilor nozocomiale (infectii specifice fiecarui spital) si a respectarii instructiunilor de separare, depozitare si incinerare a materialelor sanitare folosite. S-a constatat ca in majoritatea spitalelor exista epidemiologi care supravegheaza toate aceste aspecte si nu au fost semnalate nereguli majore, cu exceptia lipsei autorizatiei de functionare. Sunt necesare mai multe decontaminante si se impune a fi refacute circuitele, unitatile primind un termen pana cand trebuie sa-si rezolve problemele. Situatia a fost comunicata forurilor superioare si probabil va urma o sedinta comuna a Directiei de Sanatate Publica, Colegiului Medicilor si Casei de Asigurari pentru a vedea ce este de facut pentru remedierea deficientelor", a precizat dr. Cornelia Teodorescu, seful Corpului Inspectorilor de Stat.
Precizam ca in cursul saptamanii trecute, inspectorii acestei institutii au facut 218 controale la 179 de societati cu profil alimentatie publica si 39 cu alt profil de activitate, aplicandu-se 15 amenzi, in valoare de peste 50 de milioane de lei. "Cele mai multe deficiente au constat in lipsa controalelor medicale periodice a angajatilor si a reavizarii autorizatiilor sanitare. In multe din unitatile verificate in mediul rural nu exista retea de canalizare si nici grupuri sanitare vidanjabile, paharele nu sunt spalate cum trebuie etc. Au fost aplicate amenzi ba chiar s-au dat si decizii de suspendare temporara a activitatii la cateva unitati", a precizat dr. Irina Mitroi din cadrul Corpului inspectorilor de stat.
Controalele vor continua pe toata perioada verii, prioritatea fiind verificarea conditiilor din institutiile de ocrotire si aparatele de inghetata amplasate pe strada.

Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1594 (s) | 24 queries | Mysql time :0.042498 (s)