Local

Nicio victimă a coronavirusului, în ultimele 24 de ore la Iași. Bilanțul deceselor rămâne la 1.831

Publicat: 30 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Nicio victimă a coronavirusului în ultimele 24 de ore la Iași. Bilanțul deceselor rămâne la 1.831
54.9% din cazurile confirmate s-au înregistrat la nevaccinați

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 30 noiembrie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 71116 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 35 cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 38 externări și 13 internări.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 1831.

În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO,  menționăm că în ultimele 24 de ore echipajele mobile au realizat 26 de recoltări la domiciliu, după cum urmează: 16 realizate de DSP Iași și 10 de SAJ Iași.

Pe data de 29 noiembrie 2021 au fost vaccinate 2012 de persoane. Mentionam că 460 persoane au primit doza I și 674 persoane au primit doza a II-a. Cu doza a III-a s-au vaccinat 878 persoane. Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, 207 doze au fost administrate în ultimele 24 de ore. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 473 de reacții adverse ușoare.

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 30 noiembrie 2021, sunt ocupate 224 paturi din care 44 sunt paturi ATI (din care 1 pat ATI este ocupat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași).

Situaţia cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI

  • 5 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
  • 12 paturi ATI la Spitalul Modular Lețcani
  • 2 paturi ATI la Spitalul de Recuperare Iași
  • 1 pat ATI la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași
  • 5 paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani
  • 11 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie
  • 7 paturi ATI la Spitalul “Sf. Spiridon”

În momentul de faţă sunt libere 18 paturi ATI:

  • 7 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie
  • 3 paturi ATI la Spitalul de Recuperare Iași
  • 3 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
  • 2 paturi ATI la Spitalul Modular Lețcani
  • 2 paturi ATI la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași
  • 1 pat ATI la Spitalul Municipal Paşcani

Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în momentul de față, în unitățile sanitare sunt puse la dispoziție paturi la mai multe unități sanitare: CF Pascani – 35 paturi, CF Iasi – 85 paturi, Spitalul de Pneumoftiziologie – 69 paturi, Spitalul de Boli Infectioase – 186 de paturi, 4 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, 21 paturi la Spitalul “Sf. Spiridon”, 12 paturi la Spitalul Orășenesc Hîrlău, 17 la Spitalul de Recuperare și 15 paturi la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”. La Spitalul Mobil Letcani sunt ocupate 2 paturi pentru forme usoare si medii.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturile ATI.

In momentul de față sunt 5 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

La Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturile ATI. În ceea ce privește zona medicală, menționăm este ocupat 1 pat.

In zona ATI Covid de la  Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, este ocupat 1 pat ATI. În ceea ce privește zona medicală Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 2 paturi.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi, 30 noiembrie 2021, un număr de 6870 de persoane se află în izolare, iar 4084 persoane sunt carantinate la domiciliu.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 71946 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 57752 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Adauga un comentariu