News Flash:

Nicolae Mischie, condamnat la inchisoare

17 Martie 2009
707 Vizualizari | 0 Comentarii
Nicolae Mischie
• Fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare


Fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat, ieri, de Judecatoria Deva, la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals material si pentru efectuarea de lucrari de reparare fara autorizatie de constructie a cladirilor reprezentand monumente istorice. Magistratii de la Judecatoria Deva l-au condamnat, ieri, pe fostul presedinte al CJ Gorj, Nicolae Mischie, in total, la cinci ani si patru luni de inchisoare, din care, prin contopirea pedepselor, are de efectuat trei ani si jumatate de inchisoare. Mischie poate face recurs in termen de zece zile. Cealalta persoana trimisa in judecata in acelasi dosar, Relu Stefanoiu, patronul firmei Senaco SRL, a fost achitata. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis in judecata, in perioada in care Nicolae Mischie era presedinte al CJ Gorj, institutia pe care o conducea a incheiat un contract de modernizare a unor drumuri judetene. Potrivit anchetatorilor, pretul platit de Consiliul Judetean a fost supraevaluat, iar prejudiciul creat este de aproximativ un milion lei. Initial, in acest dosar s-au aflat in atentia anchetatorilor 27 de persoane, insa pentru 17 procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale, iar alte opt au primit amenzi administrative de 1.000 lei, printre acestea aflandu-se mai multi primari din judetul Gorj. In rechizitoriul procurorilor se arata ca Mischie, primarii si ceilalti functionari vizati nu si-ar fi indeplinit sarcinile de serviciu in relatia cu firma lui Stefanoiu, cand au receptionat lucrari de balastare sau asfaltare a mai multor drumuri. Fostul presedinte al CJ Gorj mai este acuzat ca ar fi favorizat firma omului de afaceri si la atribuirea de catre Consiliul Judetean a unor lucrari de reparatii si modernizari de drumuri. In acelasi timp, anchetatorii au mai sustinut ca diverse persoane cu functii importante la nivel local ar fi cerut si primit, in perioada 2000-2004, de la Relu Stefanoiu diverse sume de bani.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1214 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013740 (s)

loading...