News Flash:

Nicolaescu a trecut cu buldozerul peste mofturile medicilor ieseni

17 Noiembrie 2005
714 Vizualizari | 0 Comentarii
•Peste 300 de medici s-au intalnit, ieri, la Iasi, cu ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, si au discutat pachetul de legi privind reforma din sanatate •Concluzia ministrului a fost aceea ca majoritatea medicilor doreste reforma, insa exista o categorie de medici, mai ales cei cu functii, care ar vrea sa nu se schimbe nimic •Chiar daca unii director de spital au incercat sa-i explice ministrului ca directorul de spital poate fi si medic, acesta nu a fost de acord cu aceasta situatie •"Cine este manager face numai munca de manager. Daca sunteti cadru didactic, faceti munca de profesor, aceea de a forma viitorii medici", a afirmat ministrul Nicolaescu Ieri, la Iasi, in prezenta a peste 300 de medici, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a discutat timp de trei ore cu directorii spitalelor, ai directiilor de sanatate publica, caselor de asigurari de sanatate, sindicatele medicilor si asistentilor din judetele Moldovei despre pachetul de lege privind reforma din sanatate. La final, ministrul Nicolaescu a concluzionat ca majoritatea medicilor doreste reforma in sistem, dar exista si o parte, mai ales dintre cei cu functii, care nu vrea sa se schimbe nimic. "Este a saptea dezbatere pe care o am cu medicii din tara privind pachetul legislativ si observ ca, in general, este bine primit, cu mici modificari, observatii similare cu ce am gasit in alte zone ale tarii. Se doreste reforma doar de o parte dintre medici, iar cealalta parte vrea ca reforma sa se amane sau sa nu se modifice deloc. Doresc sa avem in sistemul de sanatate un management serios, curajos si responsabil. Cei care conduc sa poarte raspunderea a ceea ce fac. Unitatile sanitare se prabusesc si nimeni nu raspunde. Consider ca am facut o consultare serioasa asupra pachetului de lege. Am ramas frapat de faptul ca sindicatele doresc privatizare in sistemul sanitar, ceea ce este un lucru bun", a declarat ministrul Sanatatii. Tot ieri, o parte dintre directorii de spital prezenti la intalnirea cu ministrul Eugen Nicolaescu a tinut sa-si exprime punctul de vedere asupra amendamentelor din Legea spitalelor si sa propuna unele modificari. Unii directori de spital au incercat sa-i explice ministrului Nicolaescu ca directorul spitalului trebuie sa fie si medic, dar nu au reusit sa-l convinga de acest lucru. "Cine este manager face numai munca de manager. Nici 12 ore pe zi nu i-ar ajunge pentru a face management adevarat. Daca sunteti cadru didactic, faceti munca de profesor. Sunteti angajatii Ministerului Educatiei si Cercetarii si veniti la spital doar pentru a ajuta studentii. Scopul dumneavoastra este acela de a asigura pregatirea viitorilor medici", a afirmat ministrul Sanatatii. Fostul rector Carol Stanciu, directorul Institutului de Gastroenterologie, a tinut sa-i explice ministrului Nicolaescu ca in cel mai mare spital din Anglia directorul este doctor. La randul sau, ministrul a tinut sa-l informeze pe fostul rector ca Organizatia Mondiala a Sanatatii a stabilit ca Franta are cel mai bun sistem de sanatate, iar directorii de spital din aceasta tara nu sunt medici. Chiar daca unii medici l-au informat pe ministrul Nicolaescu ca nu sunt de acord ca in spitale consiliile de administratie sa fie inlocuite cu consilii consultative, acesta le-a explicat ca a ajuns la aceasta concluzie deoarece consiliile de administratie s-au dovedit a fi ineficiente. Centru regional de traumatologie Ministrul Eugen Nicolaescu a mentionat ca pana la sfarsitul anului 2007 va fi dat in folosinta noul Spital de Urgente din Iasi, care va avea cele mai bune dotari din tara si cei mai buni specialisti. Banii vor fi alocati dintre-un fond special. Prof. dr. Teodor Stamate a propus ministrului Sanatatii ca noul Spital de Urgente sa se numeasca Centrul regional de traumatologie. "La Iasi va fi sediul viitorului Spital regional de Urgente. Pana la sfarsitul anului 2007 spitalul va fi predat cu cele mai bune dotari din tara si unde vor lucra cei mai buni specialisti. Vom discuta si daca ii vom schimba denumirea in Centrul regional de traumatologie. De asemenea, voi lua in consideratie si propunerea domnului director privind privatizarea sectiilor in spitalele publice. Am constatat ca 70% din bugetul alocat sanatatii a fost cheltuit pentru sistemul spitalicesc si 30% pentru cel prespitalicesc, in conditiile in care trebuia sa fie invers", a spus ministrul Nicolaescu. Prof. dr. Vasile Costinescu, de la Spitalul Sf. Spiridon, a propus ministrului Sanatatii sa se faca consultatia omului sanatos, considerata de acesta absolut necesara. "Moldova a fost tot timpul marginalizata si la dotare, constructie, poate si din cauza ca au existat unele mancatorii intre noi. Cand mergeam in judet cu caravana medicala cu domnul Solcanu am descoperit 4 cazuri de cancer. Oamenii nu au bani sa vina la medic. De multe ori am scos bani din buzunar ca sa trimitem bolnavul acasa pentru ca nu avea bani de transport. Nu avem radioterapie. Atatia nenorociti nu au acces in alta parte si nu au bani de transport", a declarat medicul Vasile Costinescu. Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita a mentionat ca spitalele din Iasi sunt regionale si finantarea nu poate fi acoperita din bugetul local si a propus ca acestea sa fie cofinantate. Ministrul Eugen Nicolaescu a promis ca dupa adoptarea pachetului de lege va efectua vizite si in spitalele iesene, iar in perioada 1 ianuarie 31 martie va face o analiza a tuturor unitatilor spitalicesti la fata locului. Acolo unde vor fi constatate incalcari ale legislatiei, cei care se fac vinovati vor fi trasi la raspundere. Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1343 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026912 (s)