Secretele istoriei

Nicu Ceausescu a facut greva foamei ca sa scape de sotie. „Printisorul” a murit acum 23 de ani

Publicat: 25 sept. 2019

Nicu Ceausescu a murit acum 23 de ani, la 25 septembrie 1996, la 45 de ani, rapus de ciroza. In ultima zi a vietii sale a fost singur, pe un pat de spital la Viena. Putini romani stiu ca ”Printisorul” a facut greva foamei ca sa scape de sotia pe care i-a impus-o Elena Ceausescu.

Nicu Ceausescu a murit acum 22 de ani (25 septembrie 1996), la putin timp dupa ce a implinit 45 de ani. Fiul cel mic al dictatorului Nicolae Ceausescu era rasfatatul mamei pentru ca era cel mai mic dintre copiii familiei, iar parintii il planuiau un viitor maret. Insa, destinul a vrut altceva pentru el.

Cat timp Nicolae Ceausescu se afla la putere, ”Printisorul” s-a iubit cu cele mai frumoase femei ale timpului. A avut o relatie de zece ani cu Donca, fiica liderului comunist Paul Niculescu-Mizil, dar impetuoasa Elena Ceausescu l-a impins la o casatorie cu o favorita a ei, Poliana Cristescu.

Poliana Cristescu, sotia impusa de Elena Ceausescu

Singura sotie a lui Nicu Ceausescu a fost ambitioasa Poliana Cristescu, fosta sefa a Consiliului National al Pionierilor.

Au fost casatoriti un an si jumatate, intre 1983 si 1985, dar marianjul nu s-a consumat. Mircea Oprean, sotul Zoiei Ceausescu, a povestit ca Nicu, fiul favorit al cuplului Ceausescu, a facut in greva foamei.

Mircea Oprean a povestit ca, in anul 1984, el si Zoia Ceausescu au decis sa locuiasca separat de sotii Ceausescu si sa se mute in vila din Str. Cosmonautilor. Acolo, la parterul vilei, locuia deja Nicu Ceausescu. Insa, ”Printisorul” era singur, iar sotia sa Poliana locuia in alta parte. ”Casatoria lor nu a fost consumata”, a spus Oprean, la Antena 3.

Chiar daca opinia publica nu era informata ofocial, se discuta intens in acea perioada ca Poliana Cristescu era favorita Elenei Ceausescu si ca Nicu a fost obligat sa o ia de sotie. Zvonurile care circulau in epoca era ca mama ”Printisorului” voia ca acesta sa renunte la numeroasele sale iubite ”nepotrivite” si sa se aseze la casa lui.

”A intrat in greva foamei din cauza casatoriei cu Poliana. Pur si simplu nu manca. Doar paine si ceai”, a povestit Mircea Oprean, la Antena 3. In cele din urma, Nicu Ceausescu a reusit sa-si convinga parintii ca este necesar sa divorteze.

Motivul oficial al divortului dintre Nicu Ceausescu si Poliana Cristescu

Poliana Cristescu (acum in varsta de 64 de ani), fosta sotie a lui Nicu Ceausescu, a fost promovata de la Dambovita, apoi promovata ca secretar al CC al UTC. 

S-a casatorit cu Nicu Ceausescu la 10 decembrie, 1983, pe cand acesta avea 32 de ani, iar ea avea 29 de ani. Mariajul celor doi nu a durat decat pana in 1985, cand la 22 martie, Nicu Ceausescu a introdus actiunea de divort, in conditiile in care ei erau despartiti in fapt de mai mult timp, iar casatoria nu se cunsumase, potrivit dezvaluirilor lui Mircea Oprean. Dupa evenimentele din 1989, Poliana Cristescu a disparut o vreme.

Cererea de divort a lui Nicu Ceausescu

Putin peste un an de la oficierea casatoriei, actiunea de divort a fost introdusa la 22 martie 1985 de Nicu Ceausescu, contra Ceausescu Poliana Daniela Luminita. Ministru al justitiei era atunci Gheorghe Chivulescu, dar de dosar s-a ocupat adjuncta ministrului, Maria Bobu, ulterior ministru al justitiei, scrie adevarul.ro.

Procedura, ca si la casatorie, fusese mult simplificata fata de cutumele epocii. Cererea (prezentata de ziarul Tineretul liber la 7 ianuarie 1990) a fost astfel intocmita:
”Tovarasului Presedinte al Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti

Tovarase presedinte,

Subsemnatul Ceausescu Nicu, domiciliat in Bucuresti, Str. Cosmonautilor, nr. 4, Sectorul 1, chem in judecata pe sotia mea, Cristescu Poliana Daniela Luminita, cu acelasi domiciliu, pentru ca prin hotararea ce veti pronunta sa dispuneti desfacerea casatoriei incheiate intre noi la data de 10 decembrie 1983 in fata delegatului de stare civila al Consiliului Popular al sectorului 1 Bucuresti, si inregistrata sub numarul 2850 din acelasi an.

Din casatoria noastra nu au rezultat copii.

Intrucat prin casatorie sotia mea a dobandit numele de familie al subsemnatului, urmeaza ca dupa divort sa-si reia numele anterior de familie Cristescu. Nu solicit cheltuieli de judecata.

Motivele de divort sunt urmatoarele:

In fapt. La putina vreme dupa casatoria noastra am constatat, atat eu, cat si sotia mea, ca datorita unor firi temperamentale diferite nu ne-am putut acomoda unei vieti de familie comune, desi amandoi sotii am depus eforturi in acest sens. Ca urmare, in ultimul timp ne-am despartit in fapt.

Asa fiind, desfacerea casatoriei se impune intrucat sunt prezente motivele temeinice prevazute de Codul Familiei.

In drept imi intemeiez actiunea pe dispozitiile art. 38 si urmatorii din Codul Familiei, precum si pe dispozitiile art. 607 si urmatorii din Codul de Procedura Civila.
In dovedirea actiunii incerc sa ma folosesc de proba cu acte (certificatul de casatorie) si proba cu martori pe care-i voi propune la primul termen de judecata.” Semnat – Nicu Ceausescu.

Nicu Ceausescu nu si-a angajat avocat, iar Poliana nu s-a prezentat la tribunal.

Nicu Ceausescu, biografia

I se spunea Nicusor sau ”Printisorul”. Nicu Ceauseascu a fost al treilea copil al familiei Elena si Nicolae Ceausescu. Parintii voiau ca el sa fie succesorul in functie al tatalui sau. Era prim-secretar al organizatiei PCR Sibiu in 1989, cand s-a produs sfarsitul dictaturii ceausiste. Era absolvent al Facultatii de Fizica, dar nu a profesat niciodata in acest domeniu pentru ca parintii ii doreau o cariera politica de frunte.

Dupa Revolutie, Nicu Ceausescu a fost condamnat

In 22 decembrie 1989, Nicu Ceausescu s-a urcat in masina si a plecat de la Sibiu spre Bucuresti unde era familia lui. Masina in care se afla a fost oprita la intrarea in Capitala, iar Nicu Ceausescu a fost adus in studioul 4 al Televiziunii Romane ca sa fie aratat poporului. La intrarea in cladire, Nicu Ceausescu a fost injunghiat in burta de unul dintre participantii la evenimentele de la Televiziune. Se zvonea ca la Sibiu se trage cu tunul in oameni si ca a luat copii ostatici.



loading...

Adauga un comentariu