News Flash:

Nimeni nu vrea ajutorul pentru cumpararea unui calculator

1 Iunie 2004
622 Vizualizari | 0 Comentarii
•In Iasi nu a fost inregistrata nici o solicitare pentru ajutorul de 200 de Euro in vederea achizitionarii de calculatoare In ciuda popularizarii acestei facilitati, pana la data de 19 mai Inspectoratul Scolar Judetean Iasi (ISJ) nu primise din partea unitatilor de invatamant din judet nici o solicitare privind acordarea ajutorului guvernamental de 200 de Euro pentru achizitionarea de calculatoare. Aceasta conform unei statistici publicate recent pe site-ul oficial al Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), potrivit careia, la nivel national, numarul de solicitari centralizate de inspectoratele scolare judetene ajunsese pana la data mentionata la aproape 29 de mii. Situatia inregistrata in Iasi este cu atat mai ciudata cu cat in judetul Bacau, de pilda, numarul de solicitari era la aceeasi data de 2.837, iar in Neamt de 2.281. Printre cauzele acestui fenomen, in conditiile in care o prima runda de solicitari se primesc pana la 1 septembrie, ar putea fi citate atat situatia materiala precara a iesenilor si eventualele vicii de comunicare dintre ISJ si unitatile de invatamant, cat si, mai ales, conditiile deosebit de restrictive ale legii respective. Astfel, proiectul mentionat, aprobat deja de Guvern, dar nu inca si de Parlament, arata ca tinerii sub 26 de ani, elevi sau studenti, pot beneficia de un ajutor financiar de 200 de Euro pentru a-si achizitiona un calculator. Numai ca de acest ajutor cu puternic iz electoral se pot bucura doar familiile care au un venit brut lunar pe membru de familie de cel mult 1,5 milioane de lei. Astfel, in conditiile in care un calculator costa minim 15 - 20 milioane de lei, este greu de inteles cat de mult ii foloseste unui tanar suma de circa 8 milioane de lei, cand acesta are, net, doar putin mai mult de 1 milion lei pe luna. Mai mult, pentru a depune o solicitare in acest sens, familiile trebuie sa parcurga nu doar infernul birocratic corespunzator, ci sa si dovedeasca ca dispun deja de o suma de 100 de Euro. "Exista unele semnale ca scolile din judetul Iasi au inceput sa primeasca astfel de solicitari, insa fie parintii renunta la aceasta facilitate, datoria conditiilor impuse de acest proiect de lege, fie scolile nu ne-au trimis pana la data respectiva numarul de solicitari primite", a explicat Gabriela Paduraru, purtatorul de cuvant al ISJ. (D.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1618 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022860 (s)