News Flash:

NOAPTE de SENZATIE la Iasi. Concerte in aer liber si zeci de muzee si institutii simbol ale orasului, deschise pana dupa miezul-noptii

20 Mai 2017
679 Vizualizari | 0 Comentarii
• Cu siguranta, astazi, incepand cu ora 18:00 si pana tarziu dupa miezul noptii, strazile Iasului vor fi populate de cateva zeci de mii  de cetateni • Totul se va intampla in cadrul Noptii Muzeelor - editia 2017 • Principalele puncte de atractie vor fi: toate muzeele din cadrul Complexului Muzeal National Moldova, in prim-plan fiind palatul Culturii, Muzeul Unirii, Muzeul Viei si Vinului din Harlau, dar si Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa • De asemenea, concertul din Gradina Botanica Anastasie Fatu, vizita Palatului Roznovanu si Muzeul Institutul de Anatomie al Universitatii de Medicina si Farmacie - UMF Grigore T. Popa, sunt alte repere importante din cadrul acestei inedite si interesante actiuni culturale • Pe de alta parte, concertul Operei Nationale Româna Iasi - ONRI, derulat in cadrul Festivalului International al Educatiei -FIE, începând cu ora 19:30, pe esplanada Palatului Culturii anume Gala Extraordinara de Opera si Balet, va fi un alt eveniment de marca al acestei seri • La toate actiunile, intrarea va fi libera • Imagini si informatii video in timp real de la toate aceste evenimente veti gasi doar pe www.bzi.ro 


Initiata de Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta si patronata in prezent de Consiliul Europei (CE), de Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) si de Consiliul International al Muzeelor, Noaptea Europeana a Muzeelor este un eveniment de succes ajuns la a XIII-a editie. Sarbatorita in acest an, in data de sambata (astazi - n.r.), 20 mai 2017, in peste 3.000 de muzee din toata Europa, Noaptea Muzeelor va fi marcata si de catre Complexul Muzeal National Moldova (CMNM) Iasi alaturi de alte institutii emblematice ale ubei.

Citeste si : Noaptea Muzeelor la Iasi. Ce puteti vizita

Cele mai interesante muzee ale Iasului, deschise pentru public dupa miezul noptii 


Astfel, publicul are ocazia sa viziteze cele mai importante obiective istorice din oras, fiind vorba despre toate institutiile din componenta CMNM anume de la Palatul Culturii, Muzeul Unirii de pe strada Lapusneanu, Muzeul Poni - Cernatescu de pe strada Mihail Kogalniceanu, Muzeul Memorial Mihail Kogalniceanu, Muzeul Viei si Vinului din Harlau, dar si Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa.

De asemenea, si restul institutiilor publice din judet, precum Palatul Roznovanu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza  (UAIC) - Sala Pasilor Pierduti sau Biblioteca Central Universitara (BCU) Mihai Eminescu sau Muzeul Institutul de Anatomie al Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore T. Popa Iasi respectiv Gradina Botanica Anastasie Fatu de la UAIC, unde va avea loc un concert si o manifestare stiintifica in aer liber. Toate acestea vor fi deschise, incepand cu ora 18:00 si pana tarziu in noapte, mult dupa ora 2:00.

Cu siguranta, cel mai atractiv obiectiv va fi Palatul Culturii in contextul in care, anul trecut, acesta a fost redeschis complet pentru vizitate. Locuri precum Turnul cu Ceas, Sala Voievozilor, Muzeul de Etnografie, Sala Henri Coanda, locatiile unde se regasesc ruinele vechii Curti Domnesti vor putea fi admirate de cei interesati la Noaptea Muzeelor. Pe de alta parte, iesenii vor putea vizita si toate muzeele din cadrul Muzeului National al Literaturii Romane. 





Concert, in premiera, in Gradina Botanica 


Dincolo de toate acestea, conform celor precizate de catre directorul Gradinii Botanice Anastasie Fatu de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), marea inaugurare a acestui proaspatului realizat amfiteatru-atrium, in acest spatiu unic din natura Iasi va avea loc tot astazi, 20 mai, de la ora 18:00, moment cand sucursala Iasi a Societatii Ornitologice Române (SOR) organizeaza evenimentul "Noaptea Privighetorilor".

Manfestarea este menita sa arate legatura clara dintre oameni si pasari, cu ajutorul unei forme de arta care ne leaga: muzica. Actiunea are doua componente mari: tur ornitologic ghidat cu plimbare prin Gradina Botanica pentru ascultarea privighetorilor si un concert de muzica clasica live, concert sustinut de Essenza Quartet.

De asemenea, de la ora 19:00, in coordonarea ornitologilor de la SOR, acestia vor prelua grupurile de vizitatori, merg împreuna sa caute si sa asculte privighetorile, le vor povesti amanunte despre pasarile din Iasi si din împrejurimi. Imediat dupa încheierea turului ghidat, vizitatorii Gradinii vor putea admira expozitia de desene cu tematica pasarilor, desene realizate de unul dintre membrii SOR - biologul Lucian Eugen Bolboaca.

Sabia generalului Eremia Grigorescu va fi expusa la Primarie


În cadrul evenimentului va avea loc si vernisajul expozitiei "Iasi, Capitala Renasterii Nationale" la Palatul Roznovanu, sediul Primariei Iasi. Vor fi expuse obiecte de patrimoniu primite de la Muzeul National de Istorie a României: sabia, chipiul si epoletii generalului Eremia Grigorescu, eroul de la Marasesti.

Sabia de onoare a fost conferita generalului Eremia Grigorescu de un comitet de initiativa, compus din profesorii Universitatii din Iasi: Constantin Climescu, Xenofon Gheorghiu, Petru Poni, dr. E. Riegler, Constantin Thiron, A.D. Xenopol. Sabia are garda terminata cu un vultur încoronat, iar pe mânerul din os are o placuta metalica cu cifrul "E.G." Pe una din fetele lamei apare inscriptia: „Moldova pururea recunoscatoare”, iar pe cealalta „Marasesti, Oituz”. Tot pe lama, pe una din parti apare stema Moldovei pe care sunt batute trei diamante si doua rubine.

Citeste si : Vezi programul evenimentului "Noaptea Muzeelor" de la Iasi

Acorduri ale Operei din Iasi, in fata Palatului Culturii 


De asemenea, Opera Nationala Româna Iasi (ONRI) va oferi si în acest an o surpriza iesenilor în cadrul Festivalului International al Educatiei (FIE) si legat de Noaptea Muzeelor. Astfel, astazi, începând cu ora 19:30, pe esplanada Palatului Culturii, se va derula o Gala Extraordinara de Opera si Balet. Programul cuprinde momente artistice deosebite în interpretarea solistilor, Baletului, Corului, Corului de copii Juniorii Operei si Orchestrei ONRI. Managerul interimar al institutiei, Cosmin Marcovici, se numara printre cei care vor performa, interpretând cantoneta "Granada" de Agustin Lara.

În program se regasesc arii celebre precum "Les filles de Cadix" - Léo Delibes, "La donna è mobile" - opera Rigoletto de Giuseppe Verdi, "Meine Lippen" - opera Giuditta de Franz Lehár, "Glitter and be gay" - opereta Candide de Leonard Bernstein, "Climb ev’ry mountain" - musicalul Sunetul muzicii de Richard  Rodgers, "Csardas" - opereta Silvia de Emmerich Kálmán, în interpetarea solistilor Cristina Grigoras, Andrei Fermesanu, Simona Titieanu, Lacramioara Maria Hrubaru-Roata, Irina Scafaru Rosu, Nicoleta Maier, acompaniati de corul si orchestra Operei Nationale Române Iasi.

Solistii de balet, condusi de Dorina Cotorobai si Sergiu Cotorobai, vor oferi momente din "Arleziana" de Georges Bizet, "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski, "Imagine all the people" de Gigi Caciuleanu si "Aida" de Giuseppe Verdi. Întreg programul se va desfasura sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Dirijorul Corului ONRI este Manuel Giugula iar dirijorul Corului Juniorii Operei - Raluca Zaharia. Regia este semnata de Laura Vladoiu.

Imagini si informatii video in timp real de la toate aceste evenimente veti gasi doar pe www.bzi.ro.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

obiective bcu manifestare aer liber palatul culturii sor concert onri
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1454 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017777 (s)