News Flash:

Noi audieri in dosarul de coruptie de la Camera de Comert

7 Mai 2006
1060 Vizualizari | 0 Comentarii
•Judecatorii au audiat ieri alti cinci martori in dosarul de coruptie intocmit pe numele Magdei Tepoi, directorul Camerei de Comert a Regiunii Unu Nord Est •Serviciile secrete l-au banuit pe Mihail Vlasov ca ar fi deturnat fonduri europene impreuna cu Magda Tepoi

Ieri, un complet de specialitate pe dosare de coruptie din cadrul Judecatoriei Iasi a audiat cinci martori in dosarul intocmit de procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie Bucuresti, actualul Departament National Anticoruptie, impotriva Magdei Tepoi, directorul Camerei de Comert a Regiunii Unu Nord Est. Doi dintre martorii prezenti ieri in fata instantei de judecata au fost audiati si la Parchet si nu au facut decat sa-si mentina declaratiile date deja in timpul urmaririi penale. Ceilalti trei martori au dat declaratie in favoarea Magdei Tepoi, explicand ca proiectul finantat din fonduri europene s-a derulat in parametri normali. Acestia au sustinut in fata completului de judecata ca au asistat la cursurile care au fost predate de catre lectori din strainatate. O parte dintre martorii audiati au declarat ieri ca deveneau la randul lor lectori, dupa ce ascultau cursurile predate de lectorii straini. Trebuie mentionat ca la termenul anterior avocatul Mihail Vlasov, aparatorul inculpatei Magda Tepoi, si-a adus in fata judecatorilor mai multi angajati de la Camera de Comert Iasi, unde este presedinte. In legatura cu acesti martori, Mihail Vlasov a declarat chiar in timpul sedintei de judecata ca putea sa le spuna ce sa declare la instanta."Ei sunt salariatii mei si as fi putut sa-i pun sa vorbeasca si despre bomba atomica, dar sunt oameni cinstiti si eu nu vreau sa fac circ in fata instantei de judecata. Ei trebuie sa spuna daca scopul proiectului la care Magda Tepoi este director a fost atins sau nu", a declarat Mihail Vlasov. Trebuie mentionat ca Magda Tepoi a fost trimisa in judecata in urma cu aproximativ un an, la cateva luni dupa ce serviciile secrete au depistat ca aceasta, impreuna cu actualul sau avocat - Mihail Vlasov, au deturnat fonduri europene in valoarea de 211 mii Euro. Procurorii anticoruptie nu au mentinut in totalitate banuielile pe care le aveau angajatii serviciilor secrete si au trimis-o in judecata doar pe Magda Tepoi.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1365 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020371 (s)

loading...