Actualitate

Noi detalii legate de situația în care se află în acest moment Elena Udrea

Publicat: 24 mai 2022
_____ Vizualizări 4 Comentarii

Au apărut noi detalii legate de situația în care se află în acest moment Elena Udrea, asta după ce Curtea de Apel București a avut un cuvânt de spus. Potrivit ultimelor informații, ar fi apărut deja răspunsurile din partea Bulgariei, țară în care Elena s-a refugiat înainte de a începe urmărirea penală.

În acest moment, Curtea de Apel de la București cunoaște locul în care Elena Udrea se află și tocmai de aceea face tot posibilul pentru a-i oferi acesteia oportunitatea de a fi audiată în dosarul Hidroelectrica prin intermediul unei video-conferințe. Oficialii Parchetului din Bulgaria au fost de acord să le ofere judecătorilor din România mai multe detalii cu privire la situația în care se află în acest moment Elena Udrea.

Instanța a decis reluarea dezbaterilor pe data de 6 iunie

Curtea de Apel București speră ca în cel mai scurt timp să poată finaliza cu succes procesul în ceea ce dosarul Hidroelectrica, dosar în care Elena Udrea este implicată cu siguranță. Dacă până acum oficialii s-au lovit de diferite proceduri, iată că în acest moment lucrurile sunt aproape de a se finaliza.

Astfel, magistrații au luat decizia ca pe data de 6 iulie să continue dezbaterile privind acest caz, motiv pentru care există posibilitatea ca Elena Udrea să fie audiată. Totuși, avocatul fostului Ministru al Turismului este de părere că timpul este prea scurt, iar cele două instanțe din România și Bulgaria nu vor reuși să creeze o conexiune potrivită pentru o audiere video.

Elena Udrea împiedică rezolvarea dosarului Hidroelectrica

Dacă până acum oamenii legii au făcut tot posibilul pentru a rezolva cât mai repede acest dosar de corupție, iată că în acest moment toate demersurile s-au împotmolit, deoarece Elena Udrea beneficiază de dreptul de a se apăra. Aceasta poate oferi o declarație publică și își dorește să facă asta, mai ales în fața judecătorilor, însă se află în Bulgaria și nu poate fi extrădată atât de ușor.

Ancheta a fost deschisă după ce s-a descoperit că o sumă de 4 milioane de dolari a ajuns în contul Partidului Democrat Liberal în urmă cu câțiva ani. Elena Udrea este acuzată că ar fi aprobat această tranzacție în perioada în care încă avea putere de decizie.

Comentarii
Adauga un comentariu