Eveniment-Social

Noi etape in distributia posturilor la catedra, in scolile si liceele iesene

Publicat: 10 aug. 2016
1

Dupa prima sedinta de repartizare a candidatilor care au obtinut minimum nota sapte la examenul Titularizare 2016, urmeaza etapa pentru angajare pe perioada determinata, programata în perioada 26-29 august 2016. Emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post sau catedra sunt programate în perioada 11-29 august. De precizat ca, la examenul de Titularizare au fost corectate 996 de lucrari scrise care au fost trimise spre evaluare. Dintre acestea, note de promovare (de peste cinci – n.r.) au fost 82.28 la suta.

Citeste si : Detalii complete despre examenul de Titularizare derulat la Iasi
 
Pe de alta parte, la sedintele programate luni, 8 august, au participat doar candidatii care au obtinut note mai mari sau egale cu 7.00. In mediul urban au fost publicate 106 posturi titularizabile, din care s-au ocupat 60. In mediul rural au fost publicate 84 posturi titularizabile, din care s-au ocupat 69. Posturile nerepartizate au fost 61, atat in rural cat si in urban. Acestea vor fi transformate in posturi cu contract pe perioada determinata si vor fi accesibile in cadrul sedintelor publice urmatoare, incepand cu ziua de 19 august, inclusiv pentru candidatii care au obtinut note peste 5.00. Toate detaliile privind sedintele publice, precum si posturile disponibile vor fi publicate în timp util, în atentia candidatilor, pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi.

Citeste si : Noi detalii despre examenul de Titularizare de anul acesta

Citeste si : Lista posturilor didactice, catedrelor vacante sau rezervate, complete si incomplete din judetul Iasi





Adauga un comentariu