News Flash:

Noi precizari privind examenul de bacalureat

17 Octombrie 2002
828 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prin modificarile aduse se urmareste eliminarea fraudarii examenelor •Probele orale vor fi notate doar cu admis sau respins •Graficul examenului de bacalaureat ramane acelasi de anul trecut

Absolventii claselor a XII-a vor avea parte de un examen de bacalaureat modificat fata de cel de anul trecut. Datorita numarului mare de manuale alternative, acestia nu vor mai fi obligati sa invete capitole din diferite manuale, ci teme tratate comun in toate manualele disciplinei respective, teme ce vor fi aprobate printr-un ordin ministerial special. Cu toate ca a revenit de nenumarate ori asupra modului in care vor fi notati elevii la probele orale, Ministerul a decis sa fie folosite doar calificativele admis sau respins, urmand ca subiectele la aceste probe sa fie facute publice cu 15 zile inainte de examenul de bacalaureat. "In cazul in care cei doi profesori examinatori pun si admis si respins, intervine presedintele comisiei care va da rezultatul final", a declarat Mihai Dumitriu, seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Ca o noutate, candidatii nu vor mai avea dreptul sa extraga doua bilete, la fel ca in anii precedenti.

Probele scrise

Privitor la probele scrise, acestea vor fi in majoritate, de tip grila, repartizate candidatilor astfel incat doi elevi alaturati sa aiba variante diferite. Raspunsurile vor fi trecute pe o foaie separata, pe care nu sunt admise modificari si stersaturi. Supraveghetorii vor avea obligatia ca, la fiecare sfarsit de proba, sa noteze numarul de raspunsuri corecte, respectiv incorecte. "In acest mod se urmareste inlaturarea fraudarii examenelor de la fiecare proba. Tot in acest scop, politia si jandarmeria vor fi prezente atat in timpul examenului de bacalaureat, cat si la corectarea tezelor", a precizat inspectorul scolar general al ISJ Iasi.
Candidatii la bacalaureat vor putea parasi salile de examen dupa o ora si jumatate de la distribuirea subiectelor. Vor fi declarati admisi doar cei care au primit admis la proba orala, cel putin nota cinci la probele scrise si cel putin sase la media finala a examenului. In cazul in care un candidat va obtine la media finala nota 5.99, aceasta va fi rotunjita, candidatul fiind declarat reusit.

Noutati si la contestatii

Ministerul Educatiei si Cercetarii a adus o serie de modificari si la modul in care vor fi rezolvate contestatiile depuse de candidatii nemultumiti. "Daca pana acum exista o prima faza in care contestatarii discutau pe marginea tezelor cu profesorii corectori, aceasta a fost eliminata. Astfel, contestatiile vor merge direct la recorectare, nemaitrecand prin primul filtru, atunci cand elevii se hotarau daca merg sau nu mai departe cu aceste contestatii", a spus Mihai Dumitriu. Totodata, perioada de corectare a tezelor a fost prelungita cu o zi. Pentru a elimina suspiciunile, dar si fraudele ce pot aparea, Ministerul Educatiei si Cercetarii interzice cu desavarsire prezenta angajatilor in unitatile scolare unde au loc examenele. "Nici directorii, nici profesorii sau alti angajati nu mai au dreptul sa stea in scoli daca aici are loc examenul de capacitate. Aici vor avea avea acces doar comisiile de supraveghere. In acest mod nu se vor face fraude la bacalaureat", a mai spus seful Inspectoratului Scolar.
In acest an scolar, Centrul National de Bacalaureat va stabili centre de contestatii regionale, urmand sa stabileasca si componenta acestora. Astfel, contestatiile dintr-un oras vor fi corectate de catre profesorii din alta localitate.
Marius HALCIUG
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018869 (s)

loading...