Local

Noi scoli din judeţul Iaşi unde cursurile se vor face online. Decizia a fost luată de CJSU

Publicat: 22 oct. 2020
Elevi cu mască de protecție în timpul orelor de curs
Elevi cu mască de protecție în timpul orelor de curs

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași au decis care sunt următoarele școli unde predarea se va face cu ajutorul platformelor on-line. Acesta a emis astăzi o hotărâre care anunță noile modificări. De această dată, școlile vizate sunt Școala Gimnazială „George Coșbuc” Iași, Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” Iași, Școala Primară „EUROED” Iași și Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” Belcești. Trebuie menționat faptul că această măsură se aplică doar pentru anumite clase care sunt menționate în tabelul din documentul de mai jos.

„HOTĂRÂRE privind măsurile adoptate în cadrul ședinței extraordinare din data de 22.10.2020

  • PROIECT –

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, constituit prin Ordinul nr. 239/16.09.2020 al Prefectului județului Iași, întrunit în ședință extraordinară în sistem electronic în data de 22.10.2020  ;

În temeiul art. 22, lit. b din O.U.G. nr. 21/15.04.2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de urgență, aprobată prin Legea nr. 15/28.02.2005, cu completările și modificările ulterioare, a H.G. nr. 1491/09.09.2004 privind aprobarea Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;

În conformitate cu Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

În temeiul prevederilor Legii nr. 136 din 18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

Având în vedere adresa și avizul Inspectoratului Școlar Județean Iași nr.8391/22.10.2020, privind propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din județul Iași care au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea ”față în față”;

Având în vedere avizele Direcției de Sănătate Publică Iași nr. 30706, 30708, 30712/21.10.2020 și 30709/20.10.2020.

Având în vedere prevederile art. 16, alin. 1 din Ordinul  Nr. 5487/1494/2020 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, emite prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se suspendă cursurile școlare organizate în modalitatea ”față în față” la nivel de clasă, pentru o perioadă de 14 zile, în următoarele unități de învățământ:

 

Nr. crt. Unitatea de învăţământ Clasa la care sunt supendate cursurile școlare în modalitatea „față în față” Începând cu

DATA CONFIRMĂRII cazului

Nr. Hotărârii CA al Unității școlare
1 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE COŞBUC”, IAŞI Clasa a IV-a A, grupa 1 15.10.2020 13/22.10.2020
2 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE I. BRĂTIANU”, IAŞI Clasa pregătitoare A, grupa I

Clasa pregătitoare B, grupa 1

Clasa I A, grupa 1

Clasa I C, grupa 1

Clasa a III-a C, grupa 1

Clasa a III-a B, grupa 1

Clasa a IV-a A, grupa 1

Clasa a IV-a B, grupa 1

Clasa a V-a B,grupa 1

20.10.2020 19/21.10.2020
3 ŞCOALA PRIMARĂ „EUROED”, IAȘI Clasa a III-a A, grupa A 20.10.2020 517/21.10.2020
4 LICEUL TEHNOLOGIC ”VICTOR MIHĂILESCU CRAIU” BELCEȘTI Clasa a III-a B 21.10.2020 10/21.10.2020

 

Art. 2 Inspectoratul Școlar Județean Iași are obligația de a comunica prezenta hotărâre unităților de învățământ preuniversitar menționate în prezenta hotărâre, în vederea ducerii la îndeplinire.

Art. 3 Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași”, se arată în textul documentului.





Adauga un comentariu