Info Turism

Nopţi gratuite de cazare pentru turiştii care plătesc pentru un test PCR. Anunțul făcut de vecinii bulgari

Publicat: 23 mart. 2021
hotel din bulgaria all inclusive
Hotelierii din Bulgaria au anunțat nopţi gratuite de cazare pentru turiştii care plătesc pentru un test PCR

Nopţi gratuite de cazare pentru turiştii care plătesc pentru un test PCR. Cel puțin așa au anunțat vecinii bulgari care au mai specificat că sezonul estival se va deschide începând cu 1 mai. Această ofertă vine în urma anunțului că hotelierii din Grecia au scos pe piață diverse oferte pentru turiști. Chiar dacă nu este nimic oficial, autoritățile din Bulgaria discută despre cele 3 posibilități de intrare în țară: fie cu vaccin împotriva COVID-19, fie cu test PCR negativ, fie cu test anticorpi.

Potrivit touroperatorului Travel Planner, preţul mediu pentru o vacanţă la un hotel cu servicii bune şi cu all inclusive, pe litoralul bulgăresc, este de 100 euro pe noapte pentru doi adulţi. Acest tarif include deja reducerile early booking de 15%-35%.

Nopţi gratuite de cazare pentru turiştii care plătesc pentru un test PCR

Bulgaria a anunțat că va deschide sezonul turistic începând cu 1 mai și a lansat regulamentul pentru funcționarea hotelurilor în pandemie. După ce Grecia a anunțat deschiderea sezonului, iar hotelierii vor acorda stimulente, bulgarii deja reacționează oferind nopți gratuite. Deocamdată nu este oficial dar se discută despre cele 3 posibilități de intrare în țară: fie cu vaccin împotriva COVID-19, fie cu test PCR negativ, fie cu test anticorpi.

„Toate aceste măsuri sunt pentru siguranța turiștilor. Bulgarii știu că testul PCR nu vă aduce semnale pozitive. În cazul în care contextul epidemiologic va permite, există o probabilitate ca testul PCR să fie eliminat, așa cum a fost și în vara anului 2020. Unii hotelieri au început deja să reacționeze oferind stimulente turiștilor care vor folosi teste PCR. Un exemplu interesant ar fi lanțul hotelier HVD, care oferă o noapte gratuită pentru vacanțele de minimum șase nopți, pentru turiștii care fac dovada plății unui test PCR. Credem că vor mai urma și alți hotelieri care vor găsi soluții interesante. Cert este că românii reprezintă o piață foarte importantă pentru Bulgaria. Vor identifica soluții să venim la ei și ne așteptăm să mai apară oferte similare”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Care sunt preturile practicate de hotelierii din Bulgaria

Prețul mediu pentru o vacanță la un hotel cu servicii bune și cu all inclusive, pe litoralul bulgăresc, este de 100 euro / noapte / 2 adulți. Acest tarif include deja reducerile early booking de 15%-35%.

O familie cu un copil va plăti pentru teste, în total, 150 – 180 euro. Travel Planner a negociat tarife preferențiale cu reduceri până la 15% cu mai multe clinici care au acoperire națională.

Dacă vorbim despre cele mai luxoase unități de cazare lucrurile stau diferit. Spre exemplu, unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din Bulgaria este Reina del Mar, unde tariful ajunge la 220 euro / noapte / 2 adulți cu servicii premium all inclusive. Cel mai ieftin hotel din lanț, dar tot de calitate ridicată, este Viva din Nisipurile de Aur, unde tariful este de 120 euro / noapte / 2 adulți, cu servicii all inclusive.

Prețurile includ reduceri între 30% și 35% și, în plus, o noapte gratuită pentru turiștii care plătesc pentru testul PCR. Astfel, în total se poate ajunge la un discount de până la 40%-45%. Oferta este valabilă pentru rezervări efectuate până la 30 aprilie. În perspectivă, există speranțe pentru un context epidemiologic mai bun și se speră la îndepărtarea testelor.

Cât timp turiștii vor avea nevoie de teste PCR la revenirea în țară, lanțul hotelier Grifid suportă cheltuielile aferente acestora.

Oferte pentru vacanța de Paște în Bulgaria

Pentru perioada sărbătorilor pascale, hotelurile de 4-5 stele de pe litoralul bulgăresc oferă un program specific ce include acces gratuit la centrul SPA (piscină interioară, sală de fitness, saună), mâncăruri tradiţionale (în unele cazuri specific româneşti) şi o gamă de băuturi internaţionale, la regimul ultra all inclusive.

„Deja sunt mai multe hoteluri de top care intenţionează să includă mâncare românească şi care au angajat personal din România în locuri unde există interacţiune cu turiştii, precum sunt recepţia şi restaurantul”, precizează touroperatorul.

La hotelurile de top de 4-5 stele, pachetul de Paşte/1 Mai costă în jur de 180-200 euro/persoană, cu toate facilităţile incluse în preţ. În acest sezon, majoritatea românilor preferă vacanţele în zona de nord a litoralului bulgăresc, în special în Albena şi Nisipurile de Aur.

„Referitor la măsurile de securitate adoptate recent de către bulgari, toţi angajaţii aflaţi în locuri publice închise în care servesc sau interacţionează cu turiştii sunt obligaţi să poarte o mască de protecţie de unică folosinţă sau refolosibilă. De asemenea, fluxurile de intrare şi de ieşire ale turiştilor nu se amestecă între ele şi se recomandă o distanţă de minim 1,5 metri între turişti. Dacă se suspectează o infecţie cu coronavirus, oaspetele este izolat într-o cameră pregătită în acest sens. Pe plajă, fiecărei umbrele îi sunt alocaţi 20 de metri pătraţi”, adaugăe reprezentanţîi companiei.





Adauga un comentariu