News Flash:

Norvegianul Hushovd a castigat etapa a sasea a Turului Frantei

10 Iulie 2009
546 Vizualizari | 0 Comentarii
Thor Hushovd
Norvegianul Thor Hushovd l-a devansat la sprint, joi, pe triplul campion mondial Oscar Freire Gomez, trecandu-si in cont etapa a 6-a a Turului Frantei, desfasurata intre localitatile catalane Girona si Barcelona (181.5 km). Lider in ierarhia generala a ramas elvetianul Fabian Cancellara. Sprinter al echipei Cervelo, Thor Hushovd s-a dovedit a fi cel mai puternic dintre rutierii ramasi in grupul de frunte la capatul unei etape influentata de vremea ploioasa si cele cinci catarari de pe traseu. Hushovd, 31 ani, a fost cronometrat la sosire cu timpul de 4 ore, 21 minute si 33 de secunde, devansandu-i pe spaniolii Oscar Freire Gomez (Rabobank) si Joaquin Rojas Gil (Caisse d`Epargne). Clasamentul general a ramas nemodificat si dupa aceasta a sasea etapa, cu elvetianul Fabian Cancellara (Saxo Bank) pastrandu-si pentru inca o zi tricoul galben in fata americanului Lance Armstrong (Astana). Castigator al tricoului verde in 2005, Thor Hushovd a obtinut la Barcelona a opta victorie de etapa in Turul Frantei, precedentele fiind obtinute in 2002, 2004, 2006 (3), 2007 si 2008. Victoria lui Hushovd la Barcelona nu este deloc intamplatoare, ciclistul norvegian fiind un obisnuit al succeselor in Turul Cataluniei, unde a obtinut sase succese de etapa. Una din cele doua victorii din Volta a Catalunya 2009 a fost obtinuta chiar la Barcelona, scrie Onlinesport. Revenita la Barcelona dupa o pauza de 44 ani, Marea Bucla a fost intampinata pe soselele Cataluniei de un public numeros, dar si de ploaie, care a dus la producerea mai multor cazaturi in pluton. Printre cei afectati de vremea potrivnica s-au numarat Michael Rogers (Columbia), Heinrich Haussler (Cervelo) si Tom Boonen (Quick Step), campionul Belgiei ratand inca o data sprintul final. Mansa a fost marcat de o evadare in patru, David Millar (Garmin), Sylvain Chavanel (Quick Step), Stephane Auge (Cofidis) si Amets Txurruka (Euskaltel) formand grupul de frunte imediat dupa prima ascensiune a zilei, Côte de Sant Feliu de Guixols (km.32). Cu 29 de borne inaintea finalului rutierul britanic de la echipa Garmin a luat cursa pe cont propriu, incercand se ajunga primul la Barcelona.Millar nu a rezistat asaltului plutonului, fiind ajuns din urma cu 1500 metri inaintea liniei de sosire, astfel ca finalul etapei a fost reglat la sprint intre Thor Hushovd si Oscar Freire Gomez. David Millar ramane cu satisfactia de a fi fost cel mai combativ ciclist al etapei, urmand a purta numarul rosu in etapa urmatoare, care va purta caravana ciclista a Turului Frantei de la Barcelona si pana pe celebra catarare Andorra Arcalis (224 km).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1480 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016502 (s)

loading...