News Flash:

Note ingrijoratoare

26 Iunie 2005
1220 Vizualizari | 0 Comentarii
Maine se afiseaza rezultatele la testele nationale •Statisticile intocmite in urma corectarii tezelor la limba romana arata ca un procent de 28,7 la suta dintre elevi au obtinut note sub cinci •Doar 9,9 la suta dintre elevi au obtinut note intre noua si zece •Situatia este dezastruoasa si la matematica Dupa corectarea tezelor la limba si literatura romana si matematica ale candidatilor la testele nationale, vestile nu sunt deloc imbucuratoare pentru tineri. Ieri, profesorii corectori au terminat de notat lucrarile la primele doua examene sustinute de absolventii clasei a VIII-a, iar dintre cele sase centre de evaluare, la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) au ajuns datele statistice din cinci. Conform datelor centralizate, situatia cea mai dramatica este la romana, asa cum s-a preconizat dupa dificultatea subiectelor pe care le-au avut candidatii de rezolvat. La limba romana, datele statistice arata ca 28,7 la suta dintre elevi au note sub cinci, si doar 9,9 la suta note intre noua si zece. Nici la matematica situatia nu este mai roz, in ansamblu, notele mari nu sunt foarte multe, insa ca procent de promovabilitate situatia este ceva mai buna decat la limba si literatura romana. Astfel, la matematica un procent 23,4 la suta este reprezentat de notele sub cinci, iar notele mari, de noua si zece, nu au fost reprezentate decat de un procent de 5,34 la suta. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educatiei si Cercetarii, maine, 26 iunie, se vor afisa rezultatele. Elevii spera ca notele care le vor ridica media sa fie la proba la alegere dintre geografie si istorie. Aceasta deoarece, dupa sustinerea probei la aceste discipline, opinia generala, atat a candidatilor, cat si a profesorilor de specialitate, a fost aceea ca subiectele au fost usoare, cu un grad de dificultate mai mic decat cele de la simulare. Nota sapte va putea fi obtinuta de candidati atat la geografie, cat si la istorie, deoarece subiectele au avut un grad mediu de dificultate. Doar din rezolvarea primelor doua puncte, un absolvent de gimnaziu va putea obtine, fara probleme, nota de trecere, primele puncte fiind considerate, de catre profesorii de specialitate, de bun simt. Care vor fi notele si ce medie vor avea candidatii pentru admiterea in liceu se va afla in aceasta seara sau cel tarziu maine seara. (M.R.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021218 (s)