International

Nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite ale Americii. Serghei Lavrov a făcut anunţul

Publicat: 31 mart. 2022
motiv de conflict Rusia Statele Unite ale Americii, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov
Serghei Lavrov a precizat un nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite ale Americii

Nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite ale Americii. Ministrul rus de externe, Serhjei Lavrov, aflat la o conferinţă internaţională dedicată problemelor afgane, a declarat că Rusia consideră inacceptabilă prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul.

Afganistanul se învecinează cu China, Pakistanul, Iranul şi cu fostele republici sovietice Turkmenistan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

motiv de conflict Rusia Statele Unite ale Americii, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov
Ministrul rus de Externe a mai exprimat îngrijorarea Moscovei faţă de planurile Statului Islamic de a destabiliza Asia Centrală şi de a extinde instabilitatea până în Rusia

Nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite ale Americii

Serghei Lavrov a precizat un nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite ale Americii. Ministrul rus de Externe a mai exprimat îngrijorarea Moscovei faţă de planurile Statului Islamic de a destabiliza Asia Centrală şi de a extinde instabilitatea până în Rusia.

„Concentrarea de detaşamente ale Jamaat Ansarullah şi ale Mişcării Islamice din Uzbekistan în apropierea frontierelor afgano-tadjică şi afgano-uzbecă reprezintă un semnal îngrijorător”, a avertizat ministrul de Externe Lavrov.

Oficialul rus a mai anunţat că primul diplomat care reprezintă regimul talibanilor, ajuns la putere în Afganistan în august 2021, a fost acreditat şi şi-a început activitatea la Moscova de luna trecută. Ministrul Lavrov a precizat că relaţiile comerciale şi economice între Afganistan şi alte state din regiune sunt în creştere, ceea ce contribuie la o eventuală recunoaştere internaţională a noului guvern de la Kabul.

Anul trecut, în încercarea de a realiza un acord de pace şi de a pune capăt luptelor între talibani şi guvernul afgan anterior, o altă conferinţă internaţională dedicată Afganistanului a avut loc în Rusia. Deşi oficial Moscova considera că talibanii sunt o „organizaţie teroristă”, reprezentanţii lor au fost primiţi de mai multe ori în Rusia pentru negocieri.

În urma eforturilor de mediere ale Rusiei, SUA şi aliaţii acestora şi-au retras forţele militare din Afganistan, încheind un conflict vechi de 20 de ani după ce guvernul de la Kabul a căzut, iar talibanii au preluat puterea. Astfel, Rusia a organizat manevre militare în Tadjikistan şi şi-a întărit cu echipamente bază militară din această ţară.

motiv de conflict Rusia Statele Unite ale Americii, talibani inarmati
SUA şi aliaţii acestora şi-au retras forţele militare din Afganistan, încheind un conflict vechi de 20 de ani după ce guvernul de la Kabul a căzut, iar talibanii au preluat puterea

Concluziile vizitei ministrului de Externe rus Serghei Lavrov la Beijing

Fiind în provincia Anhui din estul Chinei, şeful diplomaţiei de la Kremlin a declarat la începutul întrevederii bilaterale cu omologul său chinez, Wang Yi, că „trăim o etapă foarte serioasă în istoria relaţiilor internaţionale. Sunt convins că la finalul acestei etape situaţia internaţională va fi net mai clară şi că noi, împreună cu dvs. şi cu partenerii noştri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, justă, democratică”. În cadrul vizitei lui Serghei Lavrov la Beijing, ministrul de externe chinez, Wang Yi a declarat că relaţiile dintre China şi Rusia „au trecut testul turbulenţelor internaţionale” şi continuă să se dezvolte ferm.

De asemenea, potrivit unei declaraţii a Ministerului Afacerilor Externe rus, Serghei Lavrov şi Wang Yi au condamnat ceea ce ei au denumit sancţiunile occidentale ilegale şi contraproductive impuse Moscovei pentru acţiunile sale din Ucraina. Toate acestea de vreme ce Beijingul împărtăşeşte cu Moscova o ostilitate afişată faţă de SUA, şi refuză de la 24 februarie să condamne invazia rusă din Ucraina, preferând să denunţe în schimb sancţiunile occidentale împotriva Rusiei.

Joi, 31 martie, ministrul de Externe Serghei Lavrov a precizat un nou motiv de conflict între Rusia şi Statele Unite ale Americii, acesta fiind reprezentat de prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul.

motiv de conflict Rusia Statele Unite ale Americii, zeci de talibani inarmati
Deşi oficial Moscova considera că talibanii sunt o „organizaţie teroristă”, reprezentanţii lor au fost primiţi de mai multe ori în Rusia pentru negocieri



Adauga un comentariu