Coronavirus

Noul coronavirus poate fi răspândit și prin aerosoli

Publicat: 15 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Noul coronavirus poate fi răspândit și prin aerosoli
Noul coronavirus poate fi răspândit și prin aerosoli

Noul coronavirus poate fi răspândit și prin aerosoli. Conform instituției specializate pentru sectorul sanitar a Uniunii Europene există posibilitatea ca noul coronavirus să se răspândească și prin aerosoli. De asemenea, sunt luate în calcul sistemele de ventilație și alte sisteme prezente la locul de muncă.

Ce sunt aerosolii și cine sunt persoanele afectate

Cu toate că s-a constatat că principala sursă de răspândire a noului coronavirus este prin tuse, strănut, s-a descoperit că răspândirea acestuia se poate face și prin aerosoli. Aerosolii sunt acele particule foarte fine care rămân în suspensie și pot apărea atât din cauza picăturilor infectate, cât și prin activități precum cântatul sau chiar vorbitul. Aceasta atenționare a fost făcută de Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC). Persoanele expuse la acest risc sunt acelea care petrec timp în spații închise sau în spații care nu sunt foarte bine aerisite.

Încă nu se știe proporția cazurilor de infectare. Noul coronavirus poate fi răspândit și prin aerosoli

Andrea Ammon, șefa ECDC, a declarat agenției Reuters că încă nu se știe proporţia cazurilor de infectare prin aerosoli faţă de cele prin picături, dar se știe că ambele constituie o posibilitate. După ce a primit o scrisoare pe această temă trimisă de un grup de cercetători, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut abia acum o săptămână că transmiterea noului coronavirus se poate face și prin aerosoli.

Andrea Ammon a afirmat că ECDC determină riscul trasmiterii noului coronavirus la locul de muncă, care ar putea căpăta amploare prin transmiterea de aerosoli. Acest lucru este evaluat din pricina faptului că focarele de COVID-19 sunt descoperite în unități de producție din Europa, iar cele mai grave fiind abatoarele din Germania. ECDC ”lucrează la un raport tehnic” în ceea ce privește transmiterea noului coronavirus și determină care sunt riscurile reprezentate de sistemele de ventilație.

Cum putem preveni infectarea prin aerosoli

Majoritatea măsurilor de distanțare și igienă aplicate în timpul pandemiei cu noul coronavirus se axează pe prevenirea contactului cu picături expulzate de persoanele purtătoare a virusului atunci când tușesc, strănută și chiar vorbesc. Cu toate acestea, aerosolii ar putea avea nevoie de alte strategii care să țină la distanță infectarea cu noul coronavirus.

Cu alte cuvinte, principala sursă de transmitere a noului coronavirus este prin intermediul picăturilor și în acest moment nu se poate stabili o actualizare a recomandărilor formulate până în prezent de către ECDC. Andrea Ammon a subliniat că este important ca oamenii să continue să respecte recomandările în vigoare: să păstreze distanța socială, să poarte masca și să se spele pe mâini. Numai așa putem ține la distanță acest virus.

Numărul de infectări noi rămâne la cote ridicate în România

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22049 de pacienți vindecați și 2106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.  

Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 1952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 14.07.2020 (10:00) – 15.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș. 

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 641 noi cazuri de îmbolnăvire.  La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 490 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1109 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1298 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 335.610 de lei.

Adauga un comentariu