Local

Noul prefect al Iaşului a fost învestit. Videoconferinţă cu șefii Guvernului – FOTO/ VIDEO

Publicat: 11 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Marian Grigoraș, noul prefect al judeţului Iaşi a fost învestit astăzi în funcţie. Numirea noului şef din Casa Pătrată a fost oficializată astăzi după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, decizia fiind luată de către Guvernul României. Învestirea lui Grigoraș are loc în cadrul unei videoconferinţe cu vicepremierul Raluca Turcan şi Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

Marian Grigoras îl înlocuieşte pe Marian Șerbescu, cel care a ocupat funcţia de prefect pentru o perioadă de 2 ani şi 9 luni. Acesta din urmă va reveni pe funcţia de şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

„ O onoare deosebită să ocup funcţia de prefect al judeţului Iaşi, mai ales că va fi pentru a doua oară când voi îndeplini acest mandat. Planurile mele de viitor se subsumează bineînţeles atribuţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească prefectul, respectiv transpunerea la nivel local a politicilor guvernamentale, ordonarea activităţii serviciilor publice deconcentrate, verificare legalităţii actelor emise de autorităţile publice locale şi bineînţeles atribuţiile legate de gestionarea şi prevenirea situaţiilor de urgenţă.

Este important ca anul viitor vor avea loc cel puţin două procese electorale în care de asemenea prefectul are atribuţii importante. Mi-aş dori să fie un mandat fără evenimente desosebite, fără situaţii de urgenţă, fără tensiuni sociale. Dar ca o chestiune personală mi-aş dori să fiu implicat în calitate de prefect şi în virtutea competenelor legale în cel puţin în demararea proiectelor importante de care Iaşului are nevoie, respectiv autostrada Iaşi – Tg mureş, Spitalul Regional de Urgenţă şi centura municipiului Iaşi”, a declarat noul prefect al judeţului Iaşi, Marian Grigoraș.

Adauga un comentariu