Eveniment-Social

Noul rector la Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași în Platoul BZI LIVE: „În mandatul meu mă voi baza pe consultări cu toţi colegii mei. Îmi doresc ca ideile din planul managerial să devină fapte” – FOTO/ VIDEO

Publicat: 14 feb. 2020

Vineri, 14 februarie 2020, la ora 15.00 în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE a fost programată o ediție specială. În premieră, noul rector al Universității Naționale de Arte George Enescu UNAGE Iași, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță într-o ediție de impact și interes pentru întreaga comunitate academică a instituției recunoscute, atât pe plan național și internațional! Despre planurile și proiectele pe care le are pentru următorii patru ani și viziunea sa managerială.

„Le mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată şi îi asigur că voi pune în practică toate ideile pe care le-am prezentat în programul meu managerial”

Noul rector al Universității Naționale de Arte, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță provine de la Facultatea de Teatru. Acesta arată că, în timpul mandatului său se va baza pe o dezvoltare echilibrată, colegiala. „Le mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată şi îi asigur că voi pune în practică toate ideile pe care le-am prezentat în programul meu managerial. Pe de altă parte vreau să asigur întreaga comunitatea academică a Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași ca voi merge pe o dezvoltare echilibrată şi colegiala”, a declarat Aurelian Bălăiță.

Cine este noul rector al singurei Universități de Arte din România clasificată într-un select top internațional

Născut pe 17 iulie 1963, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, de la Facultatea de Teatru, a fost prorector la Universitatea de Arte, unde a îndrumat studenți la doctorat în domeniul Teatru; ține cursuri de Atelier teatru de animație, Structuri ale limbajului în teatrul de animație, Arta mânuirii păpușii și marionetei, Regia în teatrul de animație. A fost secretar științific al Facultății de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru.

Este doctor în domeniul: Teatru, profilul: Artele spectacolului teatral, cu teza de doctorat „Figuri păpușărești în operă lui I.L. Caragiale. Valorificări regizorale”. A obținut numeroase premii printre care amintim: Mențiune specială a juriului „Pentru inventivitate în teatrul de păpuși” la Festivalul Național „Primul Rol – Iași, 2001, Diplomă de excelență a Teatrului Mihai Eminescu – Botoșani, 2008 sau premiul special al juriului pentru spectacolul „O scrisoare pierdută” la Festivalului Internațional Studențesc de Teatru, Film și Fotografie – „Hyperion Stud Fest 2011” – București. Acesta urmează prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu la conducerea Universității de Arte.



loading...

Adauga un comentariu