News Flash:

Noul Spital de Urgente prinde contur

27 Iulie 2000
1124 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul de Urgente din Iasi este una dintre unitatile sanitare care functioneaza in conditii improprii. Vechile cladiri nu ofera decat un minim de confort pentru asistenta sanitara de urgenta a populatiei din Moldova. In urma insistentei conducerii spitalului, Ministerul Sanatatii a aprobat construirea unui sediu nou in apropierea celui existent, asa incat, in anul 1998, au inceput lucrarile la fundatie. Realizarea acestui spital va duce la rezolvarea multor probleme existente in asistenta medico-chirurgicala de urgenta. In aceasta privinta, conf. dr. Teodor Stamate a declarat: "Prin eforturi colective facute la Ministerul Sanatatii si chiar la Guvern, am obtinut o linie de finantare care a insemnat demararea acestor lucrari. Prin finantarile obtinute, am ajuns cu lucrarile la construirea celui de-al doilea etaj. Noul spital va dispune de 300 de paturi, un centru in care urgentele medico-chirurgicale sa fie primite dupa principii deja verificate in Europa si intreaga lume. Este vorba de un spital multidisciplinar. Aceasta unitate de receptie a urgentele majore si de rezolvare rapida a celor minore este conectata la un sistem de diagnostic care cuprinde toate sectoarele: de la diagnosticul de imagistica (radiologie, ecografie, computer tomografie etc.) pana la laboratoarele de analize, care vor avea o dotare moderna, putand asigura 700 de urgente pe ora. Serviciul de reanimare va avea sisteme de monitorizare, cu aparate de ventilatie, cu tot ce trebuie. De asemenea, blocul operator cuprinde 12 sali de operatie". Din relatarile interlocutorului nostru am aflat ca spitalul, conceput ca o cladire cu sapte niveluri, va fi organizat in sistem hotelier (rezerve cu doua-trei paturi, baie etc.) si ca va avea o terasa deasupra cladirii pentru amenajarea unui elioport. Cu alte cuvinte, elicopterul sanitar care aduce urgente majore va putea ateriza direct pe cladirea spitalului. In prezent, datorita actualei organizari a spitalelor, pacientii sunt plimbati de la Urgente la Neurochirurgie pentru a se vedea daca nu necesita si interventie neurochirurgicala, astfel incat, nu rareori, s-a intamplat ca un pacient sa-si piarda viata. De aceea, pentru a nu pune in pericol vietile oamenilor, noul spital de urgente se va numi multidisciplinar, avand toate specializarile. Spitalul va functiona dupa principiile din lumea civilizata, in care sistemul hotelier de receptie este folosit pe camere, pe paturi. Singurul sector care va fi izolat de aceasta modalitate de utilizare a rezervelor si a paturilor va fi cel de arsuri. Pentru acesta vor fi amenajate rezerve cu toata aparatura necesara pentru a ajunge la performanta de a da sanse de supravietuire pacientilor cu procent mare de arsuri de suprafata. Dupa spusele dr. Stamate, la ora actuala nu pot fi garantate rezultate pozitive decat in ceea ce priveste tratamentul arsurilor cu o suprafata de pana la 40-50% din corp.

Primul centru national de culturi de celule epiteliale

"In cladirea actualului spital va lua fiinta primul centru national de culturi de celule epiteliale, ceea ce inseamna multiplicarea in conditii de laborator a celulelor recoltate de la pacientul ars. Se creaza, in acest mod, posibilitatea de a acoperi toata pielea arsa cu aceste folii de culturi din propriile celule. Avem deja acordul Academiei Romane pentru infiintarea centrului. Cred ca noul spital de urgente va fi un centru de importanta majora nu numai pentru locuitorii din intreaga Moldova, ci si pentru cei din intreaga tara", a mai afirmat directorul Spitalului de Urgente. Pentru finalizarea constructiei noului spital este nevoie de 144 de miliarde lei, iar pentru dotarea cu aparatura moderna sunt necesare 235 de miliarde lei. "In urma discutiilor pe care le-am avut cu primul-ministru, Mugur Isarescu, finantarea noului spital va trece intr-un program supravegheat de Guvernul Romaniei. In privinta dotarii noului spital, primul-ministru a spus ca aceasta se va realiza cu o linie de finantare externa, cu garantii guvernamentale. Cred ca este cea mai buna solutie pe care primul-ministru a ales-o si promisiunea sa de a finaliza si dota aceasta constructie poate deveni o certitudine". La inceputul saptamanii, s-au primit deja noua miliarde lei pentru continuarea lucrarilor. Dr. Teodor Stamate crede ca sustinerea acestui proiect trebuie facuta si de reprezentantii administratiei locale.
Mara OPREA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3327 (s) | 22 queries | Mysql time :0.046048 (s)