News Flash:

Nu mai exista istoria romanilor

11 Octombrie 2006
1612 Vizualizari | 2 Comentarii
Rodica Pal
• Revolta profesorilor de istorie este cu atat mai mare cu cat alte state europene si-au pastrat istoria nationala ca disciplina scolara • "Nu mai exista istoria romanilor in manualele de clasa a XI-a, iar parerea mea este ca acolo sus cineva nu agreeaza istoria romanilor si a scos acest obiect care se numea istoria romanilor, de la Spiru Haret incoace, si a inlocuit-o cu acesta istorie integrata pe baza unei programe cu cinci teme foarte evazive, neclare si ambigue", a declarat profesorul Rodica Pal


Din acest an, elevii claselor a XI-a invata despre Uniunea Europeana, globalizare, pelerinaj in secolul al XX-lea, rolul femeii in societate sau noul Turn Babel si despre Internet. Schimbarile sunt efectul unei filosofii noi de abordare a materiei, in contextul in care actualii elevi vor fi cetateni ai Uniunii Europene. Numai ca istoria romanilor din clasa a XI-a a disparut. In momentul de fata exista nici mai mult nici mai putin de opt variante de manuale alternative intitulate simplu "Istorie". Profesorii de specialitate spun ca este vorba de o istorie integrata in context european. Manualele de istorie sunt oglinda clara a unei programe scolare necoerente si vagi. Altfel spus, manualele au fost facute dupa cum au considerat autorii ca se apropie mai bine de programa impusa de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

"Nu mai exista istoria romanilor in manualele de clasa a XI-a, iar parerea mea este ca acolo sus cineva nu agreeaza istoria romanilor si a scos acest obiect care se numea istoria romanilor, de la Spiru Haret incoace, si a inlocuit-o cu aceasta istorie integrata pe baza unei programe cu cinci teme foarte evazive, neclare si ambigua. De aici si cele opt variante de manuale, unde autorii au facut cum au stiut ei mai bine", a declarat Rodica Pal, profesor de istorie la Colegiul Costache Negruzzi.



Mai catolici decat Papa

Temele abordate in programa de istorie sunt popoare si spatii istorice, religia si viata religioasa, unde sunt capitole care trateaza fundamentalismul, arhitectura religioasa si pelerinajul. "Aparent, cele cinci teme abordate in programa vor sa fie niste probleme care reprezinta secolul XX sub diverse aspecte, practic nu cred ca este o programa bine gandita, clara. De aceea sunt opt manuale, unul mai ambiguu decat altul. Doar doua sunt mai pliate pe continuturi, iar eu am gasit istoria romanilor integrata in cea europeana", a mai spus Pal. Revolta profesorilor de istorie este cu atat mai mare cu cat alte state europene si-au pastrat istoria nationala ca disciplina scolara. Mai mult decat atat, istoria nationala in state precum Danemarca este obiect obligatoriu la bacalaureat. Ce vor invata elevii in clasa a XII-a este inca o enigma, la fel si bacalaureatul din vara anului 2008. Practic, elevii din clasele a XI-a nu stiu cum vor sustine bacalaureatul, ce fel de istorie vor sustine la examene si cum vor fi evaluati. "Acum se pune accentul mai putin pe memorarea informatiilor exacte si se trece la abilitati de argumentare si dezbatere. Este bine ca metoda, ca se pune asa problema, dar continuturile manualelor sunt foarte diferite, iar profesorilor le este foarte greu. Nici elevii nu sunt prea lamuriti. Nu se stie cum se va proceda la examene, vor ramane subiectele traditionale, cum se va corecta. Sunt intrebari la care noi nu putem raspunde elevilor", a declarat Gabriela Siclovan, profesor de istorie la Liceul Mihai Eminescu. Nemultumirea profesorilor care vine din continutul manualelor neclare este pusa pe baza noului. "Este stimulata gandirea critica, elevii nu trebuie sa memoreze datele, ci sa le foloseasca drept instrumente de interpretare. Reactia de respingere este una fireasca, pentru ca noutatea este respinsa initial", a declarat Lacramioara Iordachescu, inspector de istorie in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

COSMIN  | #1157
Eu personal sunt de-abia in clasa a 9-a dar cand ma gandesc la marii nostri conducatori militari: Mircea cel Batran pana la Mihai Viteazul nu am cum sa nu fiu revoltat fata de aceasta decizie a Ministerului Educatiei de a nu mai exista Istoria Romanilor in manualele de clasa a 11-a. Toti membrii Ministerului Educatiei ar trebui sa emane o constiinta istorica, nationala, nu sa o disipe din mintea elevilor. Nu este de competenta mea sa afirm ca cineva vrea sa pricinuiasca un rau Romaniei. Sper ca situatia sa se schimbe deparece acuma este foarte problematica, facand destule metamorfoze in mentalitatea elevilor de clasa a 11-a, acestia fiind foarte derutati in privinta continutului materiei la Bacalaureat.
COSMIN  | #1158
In opinia mea profesorii de istorie sunt foarte indreptatiti sa protesteze referitor la aceasta modificare din manualele scolare care poate avea consecinte grave asupra elevilor. Membrii Ministerului Educatiei nu s-au gandit ca elevii pot fi usor reticenti la elementele de noutate si ca s-ar putea sa-i bulverseze si mai tare acestea. Eliminarea istoriei romanilor din manualele de clasa a 11-a semnifica elimiarea trecutului glorios Tarii Romanesti , Ardealului si in fine a Romaniei ca stat unitar si indivizibil infaptuit in la 1 decembrie 1918. De aceea adresez oamenilor de pretutindeni invtatia de a aborda si comenta acest subiect !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018447 (s)