News Flash:

"Nu mai sunt articole in Constitutie pentru ce se intampla in Romania"

28 Noiembrie 2009
1003 Vizualizari | 0 Comentarii
Traian Basescu
Afisat la 12.07

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la sediul sau de campanie, ca Administratia Prezidentiala va face recurs la decizia CAB de suspendare a decretului de numire in functia de ministru de Interne a lui Vasile Blaga, dupa ce va fi facuta publica motivatia Curtii.

Premierul interimar Emil Boc a afirmat, vineri, la Targoviste, ca actele emise de ministrul Vasile Blaga in ultimele doua luni sunt perfect valabile si s-a declarat convins ca decizia Curtii de Apel Bucuresti (CAB) privind suspendarea decretului de inlocuire a lui Nica va fi atacata de Presedintie.

"Solutia pe care o avem este una simpla. In primul rand, respectarea deciziei judecatoresti. In al doilea rand, sunt convins ca ea va fi atacata de Institutia Prezidentiala. Pana in acel moment, al judecarii recursului, ministrul Blaga este ministru interimar la Interne cu calitatea suspendata de ministru. Din punctul nostru de vedere, care are la baza suportul legal, ministrul Blaga este ministru de Interne, are calitatea suspendata, iar toate actele emise sunt acte valabile. Sa nu se inteleaga ca prin aceasta decizie vine altcineva la Ministerul de Interne", a spus Emil Boc.

Potrivit acestuia, MAI va fi coordonat de secretarii de stat, pana se va judeca situatia "generata de CAB".

"Decizia instantei este una de suspendare temporara, pana la realizarea judecatii a calitatii de ministru. Asta inseamna ca Ministerul de Interne va fi coordonat, potrivit atributiilor pe care le au, de secretarii de stat in momentul de fata, pe diversele structuri si pe competente, iar secretarul general al ministerului va avea si atributul de ordonator de credite pana se va judeca aceasta situatie generata de Curtea de Apel Bucuresti", a precizat Boc.

Premierul interimar a catalogat decizia Curtii de Apel Bucuresti ca fiind "stranie" si fara precedent, cu atat mai mult cu cat decretele presedintelui nu pot fi atacate in contencios administrativ.

"Pentru prima data avem o decizie a unei Curtii de Apel care infrange o decizie a Curtii Constitutionale, ori judecatorul suprem in materie de constitutionalitate in Romania este Curtea Constitutionala, iar Curtea Constitutionala, saptamana trecuta, a spus foarte clar si raspicat, in baza aceleiasi sesizari, ca revocarea si numirea ca interimar a lui Vasile Blaga este constitutionala. Din acest punct de vedere, decizia Curtii de Apel este stranie. Este pentru prima data cand se accepta in jurisprudenta constitutionala din Romania ca un decret al presedintelui sa fie atacat in contencios administrativ. Decretele presedintelui nu pot fi atacate in contencios administrativ. Este o practica noua a instantelor judecatoresti si reprezinta o bizarerie juridica fara a mai fi intalnita pana acum in Romania`` a mai spus premierul interimar.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, vineri, suspendarea decretului prin care Dan Nica a fost inlocuit cu Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), pana la pronuntarea instantei pe anularea acestui act al presedintelui.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2536 (s) | 22 queries | Mysql time :0.143676 (s)