News Flash:

Nu se mai vinde sange

12 Mai 2006
1215 Vizualizari | 0 Comentarii
•De la inceputul anului viitor, donatorii de sange nu vor mai primi bonuri valorice •Aceasta actiune se va face pe baza de voluntariat, la fel ca in tarile din Uniunea Europeana •Criza de sange existenta in spitalele din Iasi se va transforma intr-o imensa drama •In situatii critice, medicul chirurg este nevoit sa intre in sala de operatie, desi nu are cantitatea de sange necesara pentru intervntie Criza acuta de sange existenta in spitalele din Iasi de ani de zile va atinge punctul culminant la inceputul anului viitor, odata cu integrarea in Uniunea Europeana (UE) si implicit respectarea normelor impuse de aceasta. Orice donator de sange din tarile UE face acest gest benevol, fara a primi in schimb un bon valoric, cum primesc in prezent donatorii de sange din Romania. Conform celor declarate de medicii chirurgi, situatia va fi dramatica, avand in vedere ca nici un iesean nu se va inghesui sa doneze sange benevol, lucru testat si in urma unor campanii de acest gen. In Iasi, persoanele care doneaza sange fac parte din categoria celor care abia isi asigura traiul de la o zi la alta, iar bonul valoric pe care il primesc dupa donare reprezinta o sursa de venit. "Cu mare greutate reusim acum sa facem rost de sange pentru pacientii care necesita interventii chirurgicale. Este o problema foarte serioasa, si dupa integrare va fi o drama imensa. Amanam zilnic operatii pentru ca nu exista sange. Chiar cu ajutorul centrelor de transfuzii din Moldova, tot nu reusim sa ne desfasuram activitatea. Avem situatii in care se intra la risc in sala de operatie, pentru ca bolnavul nu mai poate necesita amanare. Este vorba de salvarea vietii bolnavului", a declarat medicul chirurg Stefan Georgescu. Chiar daca aveau numai doua pungi de sange, 400 mililitri, si bolnavul necesita pe putin inca doua pungi, chirurgii au riscat si au operat pacientul. Bolnavul avea tranzitul blocat si orice intarziere ii punea in pericol viata. Fiind vorba de o operatie de amploare, medicii chirurgi si-au asumat riscul de a opera fara a avea cantitatea suficienta de sange. In cazul acestui bolnav era necesara si o cantitate de sange pentru perioada postoperatorie. Ieri, la a doua zi dupa operatie, medicii chirurgi inca nu primise sange pentru acest bolnav. Din aceasta cauza, organismul pacientului nu putea functiona la parametri normali si s-a instalat un grad mare de anemie. Medici inca sperau ca vor primi macar inca doua pungi cu sange. "Nu mai puteam sa aman aceasta operatie. Era o situatie grava si trebuia sa intru cu bolnavul in sala de operatie. Stiam ca am doar doua pungi de sange si mi-am asumat un risc mare, decat sa las pacientul sa moara. Este un bolnav care necesita sange si dupa operatie, dar inca nu am primit nici macar o punga. Organismul are de suferit, bolnavul are un grad de anemie si nu exista parametri biologici normali. Suntem pusi in situatia de a alege dintre doua rele pe cea mai putin rea", a declarat chirurgul Georgescu, de la Spitalul Sf. Spiridon. In primele zile ale saptamanii situatia este catastrofala, deoarece in zilele de sambata si duminica nu se recolteaza sange si ceea ce exista se consuma in aceste zile. Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1416 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024881 (s)