News Flash:

Nu sunt bani pentru plata rezidentilor si a stagiarilor

11 Iulie 2000
1186 Vizualizari | 0 Comentarii
•Liderul acestora a declarat ca asteapta pana pe 14 iulie, dupa care vor fi reluate protestele •Conducerea CJASS nu a reusit sa obtina de la Bucuresti banii pentru plata tinerilor medici

Ieri, liderii medicilor stagiari si rezidenti au avut o intalnire cu Mircea Ursu, presedintele Casei Judetene a Asigurarilor Sociale de Sanatate, in urma carora nu au primit decat promisiuni, ca si pana acum. "Ni s-a spus ceea stiam de fapt. CJASS Iasi nu are bani pentru plata rezidentilor, conform prevederilor Ordonantei 24. In fata noastra, presedintele casei a transmis un fax la Bucuresti, pentru a mai solicita inca o data suplimentarea bugetului alocat Iasului, astfel incat sa putem fi platiti. Nu-mi vine sa cred ca se intampla asa ceva. Cum se poate ca atatia medici sa nu-si primeasca salariul de trei luni? Nu se gandeste nimeni ca, daca intram in greva, se blocheaza intreg sistemul sanitar ? Am impresia ca este o totala bataie de joc, de sus si pana jos. Daca nu primim banii, pe 14 iulie, intram in greva generala asa cum am mai spus", ne-a declarat Claudiu Zara liderul rezidentilor si stagiarilor ieseni.
Cei 1.200 de medici stagiari si rezidenti ieseni au inceput in urma cu o luna o serie de proteste finalizate cu marsuri de strada si chiar blocarea circulatiei in fata Prefecturii Iasi. Motivul a fost imposibilitatea aplicarii Ordonantei 24, care prevede ca salariile acestora sa fie achitate de catre Casa de Asigurari Sociale de Sanatate (si nu de Ministerul Sanatatii ca pana la 1 mai 2000). CASS nu dispune, insa, de acesti bani si nici nu a reusit sa identifice o solutie de rezolvare a problemei. "In acest moment, la Iasi nu avem banii necesari pentru acordarea salariilor pentru stagiari si rezidenti, asa cum prevede ordonanta. Ar fi doua variante de rezolare a problemei. Fie o suplimentare de buget prin redistribuirea sume de fonduri nationale, fie restituirea de catre MS a unui imprumut de 330 de miliarde acordat anul trecut de CNASS si nerambursat. Am facut nenumarate demersuri la Bucuresti, dar am primit numai promisiuni si nici un raspuns favorabil", a declarat presedintele CJASS Iasi, Mircea Ursu.
Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020041 (s)

loading...