Actualitate

Nu te-ai fi asteptat ca acest om sa fie primit asa la X Factor! Afaceristii din Iasi se tem de el!

Publicat: 10 nov. 2013
1

@ Barbatul lucreaza la Fiscul iesean @ A ajuns la preselectie dupa ce a citit in ziar despre concurs, in pauza de masa @ La Bucuresti, a obtinut trei de „DA” din partea membrilor juriului @ Finantistul nu a urmat nicio scoala de muzica, dar acum ia lectii de canto cu un profesor universitar

Are microbul cantatului de mic, dupa cum sustine chiar el. A vrut sa urmeze scoala de muzica, dar parintii nu erau atat de instariti pentru a-l putea ajuta. Asa ca a ales o alta meserie. Este inspector fiscal la Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi. Pe scurt, Fisc. Ajuns aproape de varsta pensionarii, a apucat cu ambele maini sansa care i s-a oferit pentru a dovedi ca are o voce de invidiat. A participat la selectia concursului X Factor si a trecut de proba de foc. A ajuns la Bucuresti, unde a demonstrat ca inca mai poate. Totul a inceput intr-o zi din luna august a acestui an.

Din pauza de masa, direct la concurs

Toader Malasinca, inspectorul fiscal cantaret, era prins in rutina zilei de munca. In pauza de masa, omul a luat ziarul pentru a-l rasfoi. „Am citit ca are loc preselectia pentru concurs. Mai aveam o jumatate de ora la dispozitie sa merg si eu. M-am hotarat pe loc, mai ales ca locul sustinerii preselectiei era la o aruncatura de bat de Fisc. Am mers, am completat un formular, iar apoi am interpretat o melodie de muzica populara. Dupa cateva zile am primit un telefon si mi s-a spus ca m-am calificat pentru concurs”, isi aminteste Malasinca.

Sotiei nu i-a spus despre isprava sa. Dar trebuia sa plece la Bucuresti, asa ca si-a luat inima in dinti si a marturisit „aventura muzicala”. „Stie ca dupa casatoria cu ea am renuntat la mai tot ce insemna pregatire muzicala pentru mine, dar ca microbul nu putea sa mi-l scoata. Asa ca a fost de acord cu plecarea la Bucuresti”, a spus inspectorul fiscal. O saptamana a petrecut-o pe holurile studioului, unde s-au facut inregistrarile concursului. „A fost greu. In ziua filmarii, am petrecut aproape 8 ore in repetitii, in miscari de scena, in interviuri. Am baut cred ca 5 litri de apa in acele ore. Dupa-amiaza am urcat pe scena si am cantat. Am obtinut trei de «DA» din partea juriului. De abia duminica am vazut spectacolul in intregime. Acolo, la studio, nu ne-a dat voie sa vedem ce se petrece pe scena”, a spus Malasinca.

Ia lectii de canto cu un profesor universitar

S-a intors in urbea ieseana la vechiul serviciu de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Si-a reluat rutina zilnica, dar nu se poate abtine sa nu cante chiar si la serviciu. Cand melodia se rostogoleste din gura-i aurita, tremura geamurile birourilor. Simti furnicaturi pe sira spinarii la auzul trilurilor sale. Observa cand ia tonul prea sus, prea jos, cand nu ataca gama potrivita. Vocea o pastreaza intacta, neconsumand alcool sau tutun. Chiar si asa, marturiseste ca ia lectii de canto. „Un vecin de-al meu este profesor la Conservator. S-a oferit sa ma ajute si am acceptat. Lucram impreuna de vreo doua luni si pot sa simt progresele pe care le fac. Mi-a spus ca am vocea unuia de 30 de ani si ca este o placere ca cineva sa lucreze cu mine. Ce vreti, vechea scoala. Daca nu ai microbul in tine, nu faci nimic. Conteaza si vocea, evident, dar trebuie sa te daruiesti total”, a spus inspectorul fiscal. La serviciu, dar si in blocul unde locuieste, il cunoaste toata lumea ca fiind trubadurul. Canta oriunde se afla, in baie, pe holul blocului, la serviciu, in gradina pe care o are la Valea Adanca. „Cand voi iesi la pensie, am sa ma dedic numai cantatului. Voi avea timp pentru a merge la toate concursurile, sa le arat ce pot eu”, a marturisit Toader Malasinca. Iar pensionarea ii bate deja la usa.





Comentarii
Adauga un comentariu