National

Numeroase persoane cu functii importante in stat au ajutat la obtinerea unor despagubiri ilegale

Publicat: 26 iul. 2016
1
Persoane cu functii de conducere din mai multe institutii de stat, inclusiv din Administratia Prezidentiala, au intervenit in cazul omului de afaceri Horia Simu astfel incat acesta sa obtina, in anul 2011, despagubiri nelegale pentru un teren din municipiul Constanta, potrivit rechizitoriului prin care acesta a fost trimis in judecata de Directia Nationala Anticoruptie (DNA). Este vorba de angajati in functii de conducere de la Ministerului Mediului, Administratiei Prezidentiale si Regiei Autonome – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Acestia au intervenit la oamenii care se ocupau de cazul sau, asa ca dosarul de retrocedare al unui teren din Constanta a fost solutionat mai repede, in favoarea lui. Procurorii DNA mai sustin ca o persoana, care la acel moment ocupa functia de consilier de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale, i-a intermediat lui Simu o intalnire cu prefectul judetului Constanta.

Vezi si  Scandalos! Una dintre cele mai mari companii locale refuza sa plateasca chirie

Tot prin intermediul unei persoane care avea „o functie importanta” in cadrul aceleiasi institutii omul de afaceri a ajuns si la Crinuta Dumitrean, care era presedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP). In schimbul sprijinului acordat, Horia Simu i-a cedat omului sau de contact din cadrul Administratiei Prezidentiale 10% din drepturile litigioase, printr-un intermediar.





Adauga un comentariu