News Flash:

O doctorita salvata de la moarte

25 Mai 2010
2595 Vizualizari | 4 Comentarii
Prof dr Eugen Tarcoveanu
• Medicii i-au scos pacientei o tumora de 30 centimetri si sase litri de lichid • Medicii s-au temut pentru reusita operatiei, din cauza varstei pacientei, dar si a faptului ca suferea de afectiuni cardiace si abia putea respira • Prof. dr. Eugen Tarcoveanu a reusit intreaga operatie doar printr-o incizie de cinci centimetri O doctorita a fost salvata de la moarte de un alt coleg. Femeia a fost 40 de ani medic la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi. Dupa ce s-a pensionat au inceput si problemele. Ieseanca a facut o tumora chistica abdominala care a crescut in timp. La 86 de ani, tumora a ajuns la 30 de centimetri, astfel ca burta arata ca la gravide. Starea bolnavei s-a inrautatit foarte tare, iar la Spitalul Sf. Spiridon, analizele au aratat ca pacienta trebuia supusa de urgenta unei interventii chirurgicale. Medicii s-au temut pentru reusita operatiei, din cauza varstei pacientei, dar si a faptului ca suferea de afectiuni cardiace si abia putea respira. Acum o saptamana, sarcina efectuarii operatiei a revenit prof. dr. Eugen Tarcoveanu, seful Clinicii I Chirurgie. Inainte de a efectua operatia, profesorul s-a asigurat ca tumora nu e benigna. Din cauza varstei inaintate, o taietura obisnuita putea atrage post-operator complicatii nedorite, care puteau duce chiar la decesul pacientei. Profesorul a reusit intreaga operatie doar printr-o incizie de cinci centimetri. Pe acolo, de deasupra ovarului femeii a fost extras sase litri de lichid, iar apoi intreaga tumora. "Mai intai am dorit sa fim foarte siguri ca tumora este benigna. Marcherii pentru tumora maligna au iesit negativi, astfel ca pacienta a fost operata laparoscopic. Intr-o parte a tumorii a fost facuta o incizie de doi centimetri, in epigastru. A fost bagat un trocar optic, pentru a se evita riscul atingerii vreunui intestin, iar apoi inca un trocar, cinci milimetri in lateral. Cu un aspirator foarte puternic a fost aspirat continutul de lichid, adica aproximativ sase litri. Cu o pensa speciala s-a facut anexectomie, prin care s-a scos legatura vasculara a tumorii cu uterul. Pensele au fost puse pe vase de sapte milimetri. Au fost aplicate mai multe, iar tumora a cazut. Incizia a fost marita, de la doi la cinci centimetri si s-a scos chistul", a declarat prof. dr. Eugen Tarcoveanu. Intreaga operatie a decurs in doar 20 de minute si, cu tot cu anestezie, a durat mai putin de jumatate de ora. "Operatia a fost un succes. Pentru o bolnava varstnica, acest lucru este extraordinar. Efectuata cu incizii foarte mici, operatia ii va permite pacientei sa respire normal. Riscul nu era de la operatie, ci de la complicatiile ulterioare. Ea poate acum sa respire si se afla intr-o stare foarte buna", a mai precizat seful Clinicii I Chirurgie. Femeia este acum intr-o stare stabila si se afla inca la Reanimare, pentru o monitorizare de rutina.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Cornelia  | #107959
Ma bucur pentru doamna doctor si BRAVO , cadrelor medicale care si-au dovedit profesionalismul de inalta clasa.
Cristina  | #107963
Acest articol imi da incredere. Mi-a placut cum a expus domnul doctor. O operatie nu este numai: "tai si vad eu ce gasesc". O operatie este: "vad despre ce este vorba, ma gandesc cum sa actionez si apoi tai".
Felicitari domnule doctor! Felicitari!
vanda  | #107991
Si deci medicul s-a asigurat intai ca "tumora NU este benigna", ha?
Si cand au vazut ca nu e benigna, au zis: buuuun! Sa trecem la treaba! Bravo, Dragos! Si... a fost maligna sau benigna?
Catalin  | #108001
Draga Vanda se vede ca n-ai treaba cu medicina si injuri doctorii ca sa te afli in treaba (sau la comanda). Daca tumora era maligna ar fi insemnat o tumora solida si ar fi necesitat o alta abordare chirurgicala la care probabil pacienta n-ar fi rezistat. Plus ca o tumora maligna de asemenea dimensiuni ar fi fost insotita de metastaze si operatia ar fi fost 99% inutila pentru sanatatea viitoare a pacientei!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3682 (s) | 22 queries | Mysql time :0.253678 (s)