Local

O femeie a fost acroşată de un autoturism pe trecerea de pietoni – EXCLUSIV, UPDATE

Publicat: 01 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O femeie a fost acroşată de un autoturism pe trecerea de pietoni - EXCLUSIV UPDATE
Un autoturism a acroșat o femeie care traversa pe trecerea de pietoni

În urmă cu puţin timp un accident rutier a avut loc în localitatea ieşeană Cârlig, comuna Popricani. O femeie a fost acroşată de un autoturism. Victima încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni.

Momentan nu se cunoaşte starea de sănătate a femeii. Oamenii legii şi un echipaj de prim ajutor se deplasează la locul evenimentului rutier.

UPDATE: V.G., o pacientă în vârstă de 37 de ani a fost preluată de echipajul de pe SMURD și transportată la spital. Femeia a fost diagnosticată cu politraumatism, contuzie coloană cervicală, traumatism torace abdominal, traumatism bazin, coloana lombară, plagă contuzie cu lipsa substanță reg. poplitee, traumatism gleznă dreaptă. Potrivit declarației prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași femeia încă se află sub investigații medicale.

UPDATE: Evenimentul rutier a avut loc în momentul în care două femei traversau pe trecerea de pietoni. Vorbim despre o mamă și o fică. Un autoturism cu numere de Rep. Moldova a acroșat-o pe mamă, fiica scăpând prin fugă. Autoturismul a încercat să evite impactul intrând pe contrasens. Conform acelorași surse se pare că starea femeii nu este una critică.

Vom reveni cu detalii

 

Adauga un comentariu