News Flash:

O femeie are nevoie de interventie chirurgicala din cauza arsurilor solare

15 Iulie 2009
739 Vizualizari | 0 Comentarii
A vrut sa isi trateze arsurile cu ajutorul leacurilor babesti, dar si-a facut mai mult rau decat bine. O femeie de 41 ani din localitatea ieseana Tibana s-a ales cu arsuri pe o suprafata corporala importanta dupa ce a muncit o zi intreaga sub soare. Arsurile vechi de cinci zile s-au infectat foarte tare si i-au facut viata femeii un chin. In cele cinci zile cat a stat acasa, femeia a incercat tot felul de tratamente naturiste, care nu sunt recomandate de medici in vindecarea arsurilor. Astfel, femeia a crezut ca va scapa de durere, mancarime si usturime daca se da cu iaurt si albus de ou. Insa s-a inselat, iar ieri s-a prezentat la medicii de la Unitatea de Primire Urgente (UPU) de la Spitalul de Urgente Sf. Ioan Iasi. Aici, medicii au constatat cu uimire ca plagile arse ale femeii au inceput sa prinda cruste, ca urmare a infectiei aparute. Femeia avea arsuri de gradele intai si doi pe o suprafata de 30 la suta din corp, respectiv pe fata, picioare si maini. Medicii vor trebui sa intervina chirurgical pentru ca leziunile femeii sa fie curatate. Insa aceasta va avea nevoie de o perioada indelungata de internare si tratament pentru a-si reveni, dar cicatricele vor ramane prezente. "Pacienta s-a prezentat in serviciul de urgenta cu arsuri solare vechi de cinci zile, tratate acasa necorespunzator. Avea arsuri pe fata, gambe si membre superioare care au inceput sa se infecteze. A fost internata in Clinica de Arsi pentru tratament si supraveghere medicala", a precizat unul din medicii UPU de la Spitalul Sf. Ioan Iasi. Medicii ieseni recomanda persoanelor care sufera arsuri solare sa nu le trateze acasa, ci sa se prezinte la spital. Netratate corespunzator, arsurile pot da complicatii si pot duce la necesitatea unor tratamente foarte indelungate si foarte costisitoare. Avand in vedere faptul ca se anunta o perioada cu temperaturi ridicate, medicii recomanda iesenilor sa evite expunerea la soare mai ales la orele de varf, iar atunci cand merg la plaja sa foloseasca lotiuni cu proprietati de protectie solara.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1438 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022501 (s)