International

O femeie care sustine ca este ruda cu Putin, candideaza la alegerile din Italia

Publicat: 21 mai 2015
Adelina Putin, o femeie care sustine ca este ruda cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin, candideaza in scrutinul programat pe 31 mai in regiunea italiana Veneto. Adelina Putin, o prezentatoare radio din orasul Vicenza, va candida pe lista partidului Fratii Italiei pentru un loc in Consiliul regional din Veneto, informeaza Corriere della Sera, in editia online. Realizatoarea radio, plina de tatuaje, sustine ca este verisoara indepartata cu Vladimir Putin. „Eu si Vladimir Putin suntem veri indepartati. Mi-a placut mereu numele meu de familie, dar imi place si mai mult de cand Vladimir a aparut pe scena politica„, a declarat Adelina Putin pentru postul RAI News.
„Un stramos al lui Vladimir Putin a fost invitat de Petru cel Mare, in secolul 18, prin intermediul comerciantilor din Venetia, sa contribuie la fondarea orasului San Petersburg”, afirma Adelina Putin, potrivit filialei italiene a agentiei Sputnik. „Vladimir are personalitatea unui lider adevarat. In Italia avem nevoie de un Putin – un barbat sau o femeie de calibrul lui. (…) Poate ca Putin seamana putin cu un dictator, dar, in opinia mea, este un mare om politic”, a declarat Adelina Putin, care are sloganul electoral „Daca vreti sa votati cu Putin, acum puteti!”. 


loading...

Adauga un comentariu