International

O femeie de serviciu a ajuns primar. Iată care este povestea acesteia

Publicat: 30 sept. 2020
Femeie de serviciu
Femeie de serviciu

La alegerile locale din satul Povalikhino, Rusia, primarul în funcţie nu avea niciun contracandidat înscris în cursa pentru Primărie. Ca să asigure cerinţa minimă de doi candidaţi, conform legii, edilul s-a gândit să facă o propunere inedită femeii de serviciu din instituţia pe care o conducea. I-a solicitat să-i devină „rival”, dar femeia a câştigat alegerile, devenind vedetă pe mapamond.

În ultimii patru ani, Marina Udgodskaya în vârstă de 35 de ani, a avut o viaţă simplă şi liniştită. Ea a ocupat postul de femeie de serviciu pentru birourile clădirii administrației locale din localitatea Povalikhino, aflată la 500 de kilometri de Moscova.

Viaţa ei avea să se schimbe în totalitate odată cu propunenrea inedită primită de la primarul în funcţie, Nikolai Loktev.Pentru că nu avea niciun contracanditat înscris în cursa pentru Primarie, edilul i-a propus femeii de serviciu să îi devină „rival” şi astfel să asigure cerinţa minimă, solicitată conform legii, de doi candidaţi în cursa pentru fotoliul de primar.

Localnicii i-au făcut primarului o „surpriză”

„Primarul în funcţie Nikolai Loktev a fost convins că nimeni nu o va vota pe femeia de serviciu și îşi va păstra postul. Dar localnicii s-au săturat de felul în care primarul a condus localitatea și au ieșit la vot în număr mare pentru a o alege câştigătoare pe Marina Udgodskaya”, a declarat un membru al comisiei electorale locale pentru BBC

Şocaţi de votul comunităţii

Potrivit martorilor, la aflarea rezultatului, primarul în funcţie a fost şocat iar femeia de serviciu a rămas uimită. A câștigat alegerile cu aproape 62% din voturi, în timp ce șeful ei a obținut doar 34%.

În următorii patru ani, 30 de sate se află sub umbrela administrației pe care o va conduce de acum noul primar ales Marina Udgodskaya.

Copleşită de rezultate, femeia declară că “nu era pregătită” pentru o asemenea promovare.

„Nu credeam că oamenii mă vor vota”, a declarat emoţionată căştigătoarea alegerilor, pentru canalul de știri Telegram Podyom.

Între timp, fostul primar este total bulversat şi încearcă să înţeleagă cum a fost posibil un asemenea rezultat

„Am făcut tot ce este necesar în această funcţie; nu există probleme în localitate”, a declarat primarul Loktev pentru BBC într-una din ultimele sale zile de mandat.

Surse locale spun că localnicii chiar îşi doreau o schimbare şi e posibil să se fi răzbunat pe edil, pentru că în ultima vreme nu mai prezenta interes pentru problemele comunităţii.

Acum, fie că îi place sau nu, fosta femeie de serviciu trebuie să îşi preia mandatul de primar nou ales.

Dacă va refuza, ea va trebui să achite costurile pentru organizarea unui nou scrutin.





Adauga un comentariu