News Flash:

O femeie si un copil au ars de vii in propria locuinta

23 Aprilie 2009
860 Vizualizari | 0 Comentarii
O femeie si un copil au ars de vii in propria locuinta
• O femeie de numai 32 de ani, din comuna Mogosesti, si-a gasit sfarsitul arsa de vie, alaturi de un baietel de doar 4 ani, cei doi fiind prinsi intre flacarile care au mistuit intreaga locuinta • In casa se mai aflau, in acel moment, sotul femeii, Ion Vrabie, de 35 ani, si alti doi copii de 6, respectiv 8 ani, acestia fiind transportati de urgenta la spital Moartea a lovit din plin, marti noapte, o familie din satul iesean Manjesti, comuna Mogosesti-Iasi. In urma unui incendiu devastator, Mihaela Vrabie, o femeie de numai 32 de ani, si-a gasit sfarsitul arsa de vie. Alaturi de femeie, in incendiu a mai pierit si un baietel de doar 4 ani care dormea in acel moment alaturi de mama sa. In casa se mai aflau sotul femeii, Ion Vrabie, de 35 ani, si alti doi copii de 6, respectiv 8 ani. Desi cei trei au fost transportati de urgenta la spital, cu arsuri pe maini si picioare, in urma ramane tragedia mortii femeii si a baietelului. Conform primelor cercetari efectuate de pompierii ajunsi la fata locului, incendiul ar fi izbucnit de la o candela uitata aprinsa, locuinta nefiind racordata la reteaua de energie electrica. "Detasamentul de pompieri a intervenit in satul Manjesti, din comuna Mogosesti-Iasi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinta familiei respective, unde au ars, printre altele, acoperisul din lemn cu invelitoare din placi de azbociment pe o suprafata de aproximativ 30 metri patrati, obiecte de mobilier, articole de imbracaminte, casa fiind distrusa in proportie de 90 la suta", a spus lt. col. Dan Marciuc, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi. Cu toate ca a fost transportat de urgenta la spital, medicii nu dau sanse prea mari de supravietuire pentru sotul femeii decedate. "Pacientul a fost adus la noi. Barbatul avea arsuri de gradele 2, 3 si 4 pe 25 la suta din suprafata corpului, respectiv pe maini, fata si picioare. Acesta a avut nevoie de suport respirator si a fost dus imediat in sala de operatii a Clinicii Arsuri pentru prelucrarea leziunilor. Avand in vedere ca exista suspiciunea de arsuri ale cailor respiratorii, prognosticul se mentine foarte rezervat", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, medic coordonator al Unitatii de Primire Urgente de la Spitalul Sf. Ioan. Pe de alta parte, fetita de 8 ani a fost intoxicata cu fum si a ramas internata la sectia de toxicologie a Spitalului pentru copii Sf. Maria. Fratele ei de 6 ani a suferit, pe langa intoxicatia cu fum, arsuri de gradele 1,2 si 3 pe fata, maini si picioare. A fost internat la Clinica de Arsi a aceluiasi spital, in prezent cei doi minori fiind in afara oricarui pericol.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2708 (s) | 24 queries | Mysql time :0.156179 (s)