Eveniment-Social

O fetita a ajuns la spital in stare critica dupa ce a baut otrava

Publicat: 12 nov. 2014

Un copil a fost transportat in stare extrem de grava la Spitalul Sf. Maria din Iasi, dupa ce a baut o substanta dintr-o sticla pe care a gasit-o in curtea casei. Fetita, in varsta de 2 ani, a ajuns la unitatea medicala in stare de coma profunda. Dupa 24 de ore de tratament intensiv in Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva, starea de sanatate a micutei s-a stabilizat. In acest timp, medicii au incercat aproape imposibilul pentru a salva viata copilei.

„Fetita a fost adusa prin transfer de la spitalul din Vaslui cu intoxicatie grava cu substante organofosforice. I s-a administrat de urgenta antidot si tratament perfuzabil de specialitate. Dupa 24 de ore de la instituirea tratamentului de terapie intensiva, starea de sanatate a copilului s-a stabilizat. Fetita a fost detubata si se observa o ameliorare a evolutiei. O intoxicatie grava cu organofosforice la un copil de 2 ani poate cauza grave probleme, cum ar fi afectare hepatica, neurologica, renala. In prezent nu se observa modificari de acest gen”, a declarat dr. Catalina Ionescu, purtator de cuvant la Spitalul Sf. Maria din Iasi.



loading...

Adauga un comentariu