Eveniment-Social

O firma din Bucuresti furnizeaza societatii de salubritate un utilaj in valoare de 160.000 de euro

Publicat: 15 mai 2019
1

Salubris SA, societatea de salubritate a Primariei, a finalizat in ultima perioada o licitatie publica pentru achizitionarea unui utilaj, mai precis a unui incarcator frontal pentru diverse lucrari.

Pentru aceasta achizitie, reprezentantii societatii au stabilit o prevedere bugetara de 773.000 lei, fara TVA, adica 164.000 euro. Procedura a fost castigata de catre Gradinariu Import Export SRL, din Bucuresti, cu oferta de 753.600 lei, fara TVA.

Utilajul trebuie sa fie dotat cu mai multe echipamente: cupa multifunctionala, furci pentru europaleti, lama pentru zapada cu profil in "V" de 2700 – 2800 mm, amortizor pentru oscilatii din cupa de incarcare.

Vezi si: Primaria Iasi se teme de licitatii. Prefera sa ofere contractele direct. Suma promisa este de 1,5 milioane lei

"Transportul incarcatoarelor la sediul autoritatii contractante se va face de catre furnizor pe cheltuiala acestuia. Daca in cadrul receptiei se constata ca incarcatoarele nu respecta in totalitate uniformitatea componentelor sau integritatea lor, sau nu respecta alte specificatii tehnice, a certificatelor de garantie si de calitate, sau se constata o functionare defectuoasa a motorului sau a altor componente si dispozitive, atunci furnizorul va fi obligat sa remedieze problemele pe loc sau in curs de 5 zile de la constatarea lor", se arata in caietul de sarcini. Furnizorul trebuie sa asigure o garantie a utilajului de minimum 24 de luni.
 

 





Adauga un comentariu