News Flash:

O firma din Iasi cumpara intreaga retea de gaz metan din Vaslui

1 Februarie 2000
1219 Vizualizari | 0 Comentarii
Intentia firmei iesene MUDOREX de a concesiona si chiar cumpara reteaua de gaz metan din Vaslui a creat o adevarata furtuna la primarie. Primarul de Vaslui, deranjat de atitudinea viceprimarului Dumitru Voicu, care nu s-a declarat de acord, i-a ridicat acestuia dreptul de semnatura in banca. Primarul Victor Cristea a convocat o sedinta de consiliu local, unde viceprimarul si alti consilieri PDSR l-au acuzat pe primar ca "vinde avutul orasului". Aceasta masura survine in mod surprinzator dupa ce saptamana trecuta, tot in cadrul unei sedinte de consiliu local, insusi primarul Vasluiului a introdus propunerea de concesionare, pe o perioada de minimum 25 de ani, a lucrarilor de executie si distributie a gazului metan.

Atunci, consilierii au protestat pentru ca nu au fost informati din timp despre intentiile primarului iar punctul culminant a fost atins cand s-a anuntat ca o firma din Iasi, MUDOREX, si-a exprimat intentia de a concesiona reteaua cu pricina, afacere de sute de miliarde de lei. In cele din urma, consilierii au decis sa se organizeze o licitatie pentru intocmirea unui studiu de fezabilitate si a caietului de sarcini si abia dupa aceea sa se treaca la licitatia propriu zisa. Cum nu s-a mai declarat nimeni interesat de aceasta afacere, firma ieseana este ca si castigatoare.

mudorex dumitru voicu pdsr
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1403 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015247 (s)

loading...