Economic Local

O firmă din Iași furnizează produse la Servicii Publice! Se pregătesc plantările de primăvară cu un contract de 40.000 de euro

Publicat: 26 feb. 2021
Pepiniera Servicii Publice Iași SA de pe Aleea Tudor Neculai
Servicii Publice Iași SA a încheiat un contract pentru mai multe cantități de turbă. Vor fi folosite pentru răsadurile din pepiniera amenajată în zona Tudor Neculai

Mai multe loturi de turbă blondă vor ajunge în depozitele Servicii Publice Iași SA. Recent, achiziția a fost finalizată. Furnizorii trebuie să respecte mai multe condiții impuse de autoritatea contractantă. O firmă din Iași a câștigat contractul

Servicii Publice Iași (SPI) SA, firma municipalității ieșene de administrare a spațiilor verzi, pregătește noi achiziții. Recent, SPI a finalizat o licitație pentru achiziția mai multor cantități de turbă blondă, necesare pentru dezvoltarea plantelor din pepiniera amenajată în zona zona Tudor Neculai. Prevederea bugetară a procedurii este de 201.600 lei, fără TVA, adică 40.000 de euro. Procedura a fost câștigată de către societatea Garden Store SRL, din sat Rediu Aldei, comuna Aroneanu, județul Iași, cu o ofertă de 208.880 lei, fără TVA. Firma este condusă de Ioan Tiberius și Ramona Gabriela Mârț. În 2019, cifra de afaceri a societății a fost de aproape 1 milion de lei, dar cu pierderi de 250.000 de lei.

„Substratul de cultură pe bază de turbă blondă îmbunătățită solicitat trebuie să fie de înaltă calitate, complet fertilizat pentru asigurarea dezvoltării plantelor aflate în faza de babyplant și trebuie să prezinte calități constante pe întreaga durată a sezonului de plantări. Utilizarea substratului profesional pe bază de turbă blondă are o serie de avantaje: este liber de semințe de iarbă sau insecte, este liber de boli din complexul «căderea plăntuțelor», adaos perfect optimizat de minerale pentru prima parte de dezvoltare a răsadurilor, obținerea de răsaduri uniforme, dezvoltare radiculară bogată”, se arată în caietul de sarcini.

Firma câștigătoare trebuie să depună mostre la sediul SPI

Necesarul este de 657.000 de litri. Turba se poate furniza și în saci cu o capacitate de 250 de litri. SPI are dreptul să verifice calitatea produselor furnizate, prin analize de laborator sau teste pentru determinarea conformității.

„În vederea evaluării ofertelor tehnice precum și pentru verificarea calității produselor ofertate, fiecare participant va prezenta mostre (eșantioane) din fiecare produs, în recipient sigilat, etichetat și personalizat de producător. Mostrele vor fi depuse la depozitul SC Servicii Publice Iași, din str. Valea Adâncă, nr. 41. Produsele vor fi livrate eșalonat, pe tot parcursul contractului, pe baza comenzilor transmise de către beneficiar, în termen de maximum 48 de ore de la emiterea comenzii. Livrările se vor efectua în funcție de necesități și spații de depozitare, în prețul ofertei fiind inclus și transportul la depozitul beneficiarului. Fiecare livrare va fi însoțită de certificatele de calitate corespunzătoare, declarații de conformitate sau buletine de analiză, în funcție de natura/proveniența produselor”, se mai arată în documentația procedurii.

În 2020, SPI a cumpărat pământ pentru gazonul din oraș.

Firma din Iași vrea și contractul de 130.000 de euro

Totdată, SPI a lansat și licitația pentru furnizarea mai multor loturi de material săditor: baby plant anuale și bienal. Prevederea bugetară este de 637.849 lei, fără TVA, aproximativ 130.000 de euro. La procedură s-au prezentat două societăți: Cdf Craiu Construct SRL și Garden Store SRL, din Iași. Prima societate are sediul în Craiova și este condusă de Fănică Drimboi. În 2019, cifra de afaceri a firmei a fost de 1,8 milioane lei, cu profit de 225.317 lei. Printre soiurile solicitate se numără: Gazania Maggy Big Mix, Dahlia Hybrida Fiona Mix, Canda Indica Cannova, Begonia Hibrida Big Red, Sunpatiens Vigorous Scarlet, Nicotiana Smokie Mix. În 2020, firma primăriei a cumpărat material săditor de 100.000 de euro.





Adauga un comentariu