Prima pagină » Economic Local » O firmă din Iași va semna un contract de peste 2 milioane de euro cu Primăria Târgu Frumos! Proiectul are în vedere amenajarea de stații de transport și construirea unui depou
O firmă din Iași va semna un contract de peste 2 milioane de euro cu Primăria Târgu Frumos! Proiectul are în vedere amenajarea de stații de transport și construirea unui depou

O firmă din Iași va semna un contract de peste 2 milioane de euro cu Primăria Târgu Frumos! Proiectul are în vedere amenajarea de stații de transport și construirea unui depou

02 oct. 2026, 02:00,
Alexandra MAISNER în Economic Local

O firmă din Iași este pe punctul de a semna un contract de peste 2 milioane de euro cu Primăria Târgu Frumos. Societatea este singura care a depus oferta financiară la licitația publicată încă din luna septembrie 2026 pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Dacă aceasta va îndeplini condițiile, se va semna contractul cu Primăria Târgu Frumos.

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea mobilității urbane. Se vor construi și se vor amenaja 18 stații de autobuz. Depoul va fi construit pe strada Lunca Bahluieț.

O firmă din Iași va semna un contract de peste 2 milioane de euro cu Primăria Târgu Frumos

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul scos la licitație are ca obiect „Execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție «Îmbunătățirea mobilității urbane prin dezvoltarea transportului public și alternativ în orașul Târgu Frumos, județul Iași»”. Acesta este estimat la suma de 10.701.641 de lei, fără TVA, adică aproximativ 2.036.197 de euro, fără TVA. La data-limită de depunere, doar societatea Eky-Sam SRL a depus oferta financiară. Firma este administrată de Radu Marian Samoilă.

„Proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii de mobilitate urbană în orașul Târgu Frumos, județul Iași, pe o suprafață totală de teren ocupată de 10.094,56 mp. Investiția este structurată pe două componente principale: Componenta A – Transport public nepoluant (Depou/Autobază) – și Componenta B – Deplasări pietonale alternative (Infrastructură de trotuare și pasarelă pietonală). Lucrările de execuție includ toate activitățile de construcții și instalații necesare realizării integrale a obiectivului: Infrastructura bazei logistice (Depou): Execuția unei hale metalice noi pentru garare/mentenanță pe strada Lunca Bahluieț, prevăzută cu platforme rutiere din beton de ciment, fundații pe perne granulare adânci și instalații electrice/sanitare aferente; Infrastructură pietonală, rutieră și de artă: Construirea și amenajarea de trotuare noi, adiacente străzilor Tudor Vladimirescu, Jora și 22 Decembrie 1989, prevăzute cu pavaj tactil de orientare/avertizare și borduri rutiere”, se arată în documentele de pe SEAP.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027

În cadrul documentelor publicate pe SEAP este specificat și faptul că prezentul proiect este finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

„Proiectul este finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 4 — NORD-EST – O REGIUNE CU O MOBILITATE URBANĂ MAI DURABILĂ, Obiectivul Specific RSO 2.8, apelul de proiecte PR/NE/2025/4/RSO2.8/1/Mobilitate urbană ORAȘE, din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu cofinanțare de la bugetul de stat și contribuția proprie a UAT Orașul Târgu Frumos. Note: *) Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor este 12 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări, transmise în termenul menționat, în a 7-a zi înainte de data-limită de depunere a ofertelor. **) Nu există limitări între capitole sau subcapitole de cheltuieli, ofertanții având dreptul, cât și obligația de a prevedea toate costurile rezultate din listele de cantități și din oferta sa. Pentru capitolul 5.1, fiecare ofertant are, pe de o parte, libertatea, iar pe de altă parte obligația de a propune propriile costuri, în funcție de organizarea proprie și cerințele Documentației de atribuire”, se mai arată în caietul de sarcini de pe SEAP.

Astfel, Eky-Sam SRL, o firmă din Iași, este pe punctul de a semna un contract de peste 2 milioane de euro cu Primăria Târgu Frumos.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 octombrie 2026
14 octombrie 2026