Titlurile zilei

O firmă din Pașcani, acuzată că trage țepe pe bandă rulantă! L-a lăsat pe un ieșean și fără bani, și fără produsele comandate

Publicat: 28 apr. 2022
_____ Vizualizări 15 Comentarii
O firmă din Pașcani acuzată că trage țepe pe bandă rulantă L-a lăsat pe un ieșean și fără bani și fără produsele comandate
Ieșeanul Adrian Neculau și-a comandat un set de apărători noroi pentru autoturismul său, marca Hyundai. Deoarece nu a fost mulțumit de calitatea produselor primite, ieșeanul a dorit să le returneze, însă returul s-a dovedit o adevărată corvoadă

Ieșeanul Adrian Neculau susține că a fost țepuit de firma RTT Distribution SRL din Pașcani, firmă care administrează site-ul tuningro.ro. Adrian Neculau a comandat în luna martie un set de apărători de noroi pentru un autoturism Hyundai Tucson, în valoare de 136,98 de lei.  Clientul a optat pentru transport prin curier cu verificare. Deși apărătorile trebuiau să fie originale, ieșeanul a primit niște produse de care nu a fost mulțumit. Astfel, a decis să le facă retur, dar firma nu i-a mai returnat banii nici după aproape două luni

Site-ul tuningro.ro este deținut de firma RTT Distribution SRL, înființată în anul 2018, cu sediul în Pașcani, Str. Crinilor 42 C. Administratorul firmei este Elena Afloarei, însă firma este, de fapt, a lui Răzvan Afloarei, fiul acesteia.  Această firmă comercializează o gamă variată de accesorii auto, precum huse de scaune auto, prelate auto, lămpi poziție, stopuri camioane, accesorii exterioare camioane și altele. Firma are 64 de recenzii pe google și a obținut 4,1 steluțe. Sunt clienți care au doar cuvinte de laudă în ceea ce privește produsele și interacțiunea firmei cu clienții. Pe de altă parte, sunt și foarte mulți clienți care se plâng că au comandat un produs și au primit altceva, dar și că politica de retur este foarte dificilă.

Adrian Neculau, lăsat cu ochii în soare de o firmă din Pașcani. Așteaptă de două luni să-și primească banii pentru niște produse returnate

Ieșeanul Adrian Neculau și-a comandat un set de apărători noroi pentru autoturismul său, marca Hyundai. Deoarece nu a fost mulțumit de calitatea produselor primite, ieșeanul a dorit să le returneze, însă returul s-a dovedit o adevărată corvoadă.

Adrian Neculau a trebuit să insiste pentru ca reprezentanții firmei să trimită un curier pentru a-i ridica produsele. Deși comanda este făcută încă din 7 martie, firma nu a mai soluționat returul, iar ieșeanul a rămas cu ochii în soare.

„Apărătorile trebuiau să fie originale, dar una apărea în fotografia lor de prezentare și altceva am primit eu în comandă. În fotografiile de pe site au locașuri unde vin șuruburile, mie mi-au trimis niște șuruburi de tablă și niște preșuri de cauciuc. Totuși, e o mașină de 20.000 de euro, nu pot să pun chiar orice. Le-am trimis înapoi, am vorbit, bineînțeles că erau foarte indignați, au trimis curierul după vreo 10 zile lucrătoare. A fost nevoie să insist foarte mult pentru a veni un curier, ca să pot face returul.  După aceasta nu m-au mai sunat, nici nu mi-au mai răspuns la telefon pentru returnarea banilor. Am văzut că firma asta a mai avut sesizări la Protecția Consumatorilor, dar nu s-a rezolvat nimic. Am mai încercat să sun la ei, dar de pe numărul meu de telefon nu mai răspundeau, am sunat de pe un alt număr și mi-au spus să am răbdare, că dosarul este în analiză”, a declarat Adrian Neculau.

Firma RTT Distribution SRL are o politică de retur foarte dificilă, iar, de multe ori, clienții aleg să lase păgubași.

“Am fost sfătuit să mă duc la ei la firmă, dar firma e din Pașcani, mai mult mă costă drumul până acolo. Am văzut că mai sunt nemulțumiți și tot la fel, nu au rezolvat nimic. Eu mă las păgubaș pentru cei 140 de lei cât am dat pe ele. Eu vreau doar să nu mai ia și alții țeapă. Nu am timp să umblu să rezolv situația, trebuie să merg la ANPC cu facturi și cu bonuri. Factura o am, dar bonurile de curier nu știu dacă le mai am. Data viitoare o să casc ochii! Nu am făcut plângere la poliție. Am vorbit cu un prieten și mi-a zis că trebuie să-i dau în judecată, e foarte greu să facă poliția ceva”, a adăugat păgubitul.

Clienții lasă zeci de recenzii negative: „Evitați astfel de firme!”

Adrian Neculau nu este singura persoană nemulțumită de produsele vândute pe site-ul tuningro.ro. Firma are 64 de recenzii pe google și a obținut 4,1 stele. Cu toate acestea, în ultimele luni predomină recenziile negative.

Astfel, acum două luni, Radu Toderean menționa:

„Am comandat covorașe pentru Opel Astra H 2004-2010. Am primit covorașe Opel Astra K 2015. Am cerut să-mi fie schimbat produsul și ca și reacție din partea lor, au cerut să le trimit poze cu covorașele puse în  mașina, că nu cred că nu se potrivesc…. După care, la formularul de retur nu se poate selecta ca plata să fie făcută de ei la curier, că doar ei au greșit, termen de analiză retur maximum 5 zile. Au trecut 12 zile și niciun răspuns. Evitați astfel de firme!”

“Extrem de neserioși, niște oameni și un business care nu merită susținut. Nu ai cum să iei legătura cu ei decât prin mesaje pe WhatsApp, iar dacă dai produsele retur e posibil să nu mai vezi banii înapoi. Plus calitatea extrem de proastă a produselor, cât și atitudinea lor care lasă de dorit”, se menționează într-o altă recenzie recentă de pe google.

Acum 3 luni, într-o recenzie pe google, Dan Ciceo scria:

„Am comandat un set de Led Marker de 10w 7000K, iar în schimb am primit de 5w…se văd foarte slab… serviciul clienți e pe nicăieri, nu iți răspunde nimeni la telefon, nici pe WhatsApp, iar comanda a venit într-o săptămână, ei zicând ca e 24-48 ore prin GLS. Cu siguranță NU recomand!”

Foarte mulți clienți se plâng că politica de retur a firmei este extrem de greoaie. Astfel, pentru a putea înregistra un retur sau pentru a schimba un produs, clienții trebuie să acceseze www. tuningro.ro, secțiunea politica de retur, iar apoi să completeze formularul online de retur sau de schimbare produs. Stadiul returului va fi comunicat pe adresa de e-mail introdusă în formularul de retur și nu telefonic. Termenul de finalizare a unui retur este între 10 și 20 de zile. Termenul de analiză a unui retur sau unei schimbări de produs fiind de 10-15 zile lucrătoare. Clienții sunt informați în legătură cu modificările statusului returului doar pe adresa de e-mail furnizată.  De asemenea, conform legislației GDPR, cei de la departamentul de vânzări nu pot furniza informații referitoare la stadiul unui retur.

Contactați de către reporterii BZI, reprezentanții firmei RTT Distribution SRL, au declarat că vor verifica statusul returului și vor reveni cu un apel, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Comentarii
  • Subscriu celor tepuiti. Am cumparat huse pt i30 nou. Husele (aprox 350 lei) nu se potriveau. Am facut retur dar nu au primit produsul…bani pierduti pe transport expediere, bani pe refuz retur…transport iar…am incercat sa discut cu cei de la firma dar erau foarte inabordabili.. am facut reclamatie la OPC dar am primit raspuns tarziu, dupa ce le facusem cadou unui cumnat…firma neserioasa

  • Anonim . RTT DISTRIBUTION SRL. CEL MAI MARE TEPAR ,am comandat tccesorii auto ,si am primit cu totul altceva dupa returnarea produsului nu am mai primit nici banii si nici nu raspunde la telefon asa ca AVETI GRIJA !!!

  • O firmă neserioasă ruşine ce se întâmplă acolo un retur durează 2 luni şi la final nu primeşt nimic şi la firmă nu ai cu cine vorbi la telefon. Mare atenție nu cumpărați nimic.

  • Salutare,
    Am cumparat de la ei un set de bare pentru un DUSTER, desi am facut comanda telefonic si am cerut bare tip aripa conform unui cod de la ei de pe site, am primit altele butucanoase pe care nici nu le pot prinde.

    Desi am trimis email de retur de 3 ori am primit minunatul raspus:
    ==
    Salutare, Guzulescu,

    Buna ziua va informam ca cererea dumneavoastra de retur nu se incadreaza in
    temeiul legal OUG34/2014 . Ne pare rau pentru acest incident.

    Echipa TuningRO.ro
    ==

    aa. desi am trimis a doua oara mesajul:

    Buna ziua,

    1.Comanda a fost efectuata telefonic, am cerut un anumit tip de bare si am primt altele

    2.In ziua in care au ajuns si am vazut ce am primit v-am si anuntat pentru a face retur.

    3.Tinand cont ca prima sesizare privind returul a fost efectuata chiar in data in care au venit (cu plata ramburs) am solicitat urmare unui apel telefonic catre numarul 0371 900 186 in data de 25.05.2022 ora 13.20 si ulterior unui apel din data de 27.05.2022 ora 16.09 am informat operatorul care nu sa recomandat privind faptul ca doresc INLOCUIREA barelor nu neaparat contravaloarea acestora.

    4.Va informez ca cererea subsemnatului se incadreaza temeiul legal OUG34/2014

    Va multumesc pentru intelegere.
    ==

  • Niste nesimțiți ordinari
    Comanzi ceva și primești altceva,și nici nu rezolva problema
    Pot sa spun că sunt niste jeguri de oameni

  • Buna ziua, in ce priveste comportamentul celor de la Tuningro.ro (RTT DISTRIBUTIONS S.R.L.) sustin intru totul parerile negative si tot ce se comenteaza in acest articol si la acest articol. Si eu sunt un client care am aceiasi problema, in sensul ca am comandat ceva, am primit altceva, nu vor sa schimbe marfa si nici sa primeasca retur produsul, invocand binenteles acelasi OUG34/2014. Oameni buni, daca dosriti cu adevarat sa faceti ceva, sa dati o lectie de viata acestor personaje va sfatuiesc sa-i dati in judecata, nu faceti justitie pe net, pe diverse pagini ca nu rezolvati mare lucru, cel mult ajutati alte persoane sa nu pateasca la fel, dar doar daca anterior comenzii cauta pareri despre firma (eu nu am cautat, ca un om corect am crezut ca o sa primesc ceea ce am platit). Deci, nu va pierdeti vremea aici, actionati cu plangeri catre organele competente si ulterior in judecata. Poate asa vor disparea de pe piata asemenea creaturi!

  • Niște Escroci în toată regula, am comandat niște huse auto la 540 lei reduse la 270 ,cod produs56981234 RTT , mia trimis naște ciurucuri care le cumper cu maxim 60,70 lei .când i-am sunat și le-am zis ,au spus că nu sunt tot huse auto ce vreau…..și ma blocat .Evitați escrocii aceștia.

  • Buna ziua
    Si eu sunt „fericitul” castigator a unei tepe de 375 ron a aceleiasi firme. Eu am merg mai departe si la ANPC. Cardasia este clara. Cine este interesat va pot da detalii…

  • Ati rezolvat ceva cu ANPC-ul? Acum o saptamana am deschis si eu o sesizare impotriva RTT Distribution pentru un set de bare portbagaj pe care am platit 400 lei. Barele erau niste chinezarii ordinare care desigur nu aveau nici o treaba cu masina. Le-am returnat, dar la doua zile s-au intors la mine si am fost nevoit sa achit inca 55 lei. I-am sunat si mi-au spus ca daca nu le ridic, raman si fara bare si fara bani. Le-am ridicat si am facut sesizarea. Mi-au trimis si mail: „Buna ziua va informam ca cererea dumneavoastra de retur nu se incadreaza in temeiul legal OUG34/2014 . Produs cu diminuarea valorii de 100%.”

  • Nu comandati, dar daca vreti stres comandati. Verificati la numarul afisat – singurul de altfel pe site-ul – lor ce se intampla daca vreti sa faceti retur. ATAT , numai sunati si nu veti comanda deoarece pentru retur si restituirea banilor trebuie sa aspteptati nu 14 zile ci peste o luna. Numarul acela care il au pe site e doar pentru comenzi. Au un site beton, platesc reclame de promovare pe siteuri renumite sa para ca sunt seriosi, produsele nu sunt deloc de calitate, nu se potrivesc, sunt groaznici. Si inca ceva – pun reducerea de pret de 50% pentru o perioada, iar acea perioada se prelungeste automat asa ca ajunge ca 50% sa fie valabila 365 zile, deci produsul ala nu numai ca nu face nici 50 % din pretul intreg. Pretul intreg e facatura din pix de cel care se ocupa de site. Aceasta firma nu trebuie sa existe. Faceti si reclamatii la ANPC chiar daca ati reusit cu greu sa obtineti banii, deoarece nu respecta termenul de 14 zile de restituire a banilor si poate asa vor da faliment. Nu imi dau seama cum asemnea site le faceti reclama ca fiind cei mai tari – SUNT CEI MAI NESERIOSI OAMENI, JALNICI, IGNORANTI SI CEA MAI NESERIOASA FIRMA. Si cei care ii lauda sunt mana lor dreapta. Nu stiu daca cineva a comandat si a fost multumit de serviciile, de produsele si cominicarea cu ei.

Adauga un comentariu