News Flash:

O investitie de 5 milioane de dolari s-a dus pe apa simbetei

19 Noiembrie 1999
513 Vizualizari | 0 Comentarii
•Viabila din punct de vedere tehnic, fabrica de tapet de la SC "Moldoplast" SA s-a dovedit a fi un esec comercial, din lipsa de piata de desfacere •Ofertantii nu se inghesuie sa cumpere activele scoase la vinzare de intreprinderea ieseana

In 1996, printr-un credit acordat de o serie de banci de investitii din Elvetia si garantat de catre Guvernul Romaniei, SC "Moldoplast" SA Iasi a investit 5 milioane de dolari intr-o intreprindere ce avea ca obiect de activitate producerea de tapet. Organizata excelent din punct de vedere tehnic si producind tapet la un pret sub cel practicat de firmele importatoare, aceasta investitie s-a dovedit a fi din punct de vedere comercial un adevarat esec. In ciuda pretului mai scazut, piata de desfacere s-a dovedit incapabila sa absoarba productia firmei iesene, care la inceput a fost de 20.000 de role. Incepind cu 1 octombrie 1999, in urma unor hotariri ale Consiliului de Administratie si ale Adunarii Generale a Actionarilor, investitia din 1996, care la acea data reprezenta dublul capitalului social al societatii, a fost inregistrata ca activ, trecindu-se insa la un program de inchidere operationala. "A mai existat un precedent, fabrica de tapet de la Bistrita fiind inchisa datorita lipsei pietei de desfacere. In ceea ce ne priveste, desi am practicat preturi mai mici decit pretul tapetului din import, nu am reusit sa ne impunem pe piata. In ceea ce priveste returnarea banilor care au fost investiti, deocamdata nu exista pericolul executarii, deoarece investitia a fost facuta cu garantii guvernamentale", ne-a declarat Ion Ionita, liderul de sindicat din cadrul SC "Moldoplast" SA.
Un alt activ al societati care a fost scos la vinzare este fabrica de oxigen, pentru care a fost organizata saptamina trecuta o licitatie. "In Adunarea Generala a Actionarilor si in Consiliul de Administratie s-a stabilit ca pret de pornire al licitatiei suma de 2 miliarde lei. Cu toate ca au existat doi ofertanti, fabrica de oxigen nu a fost adjudecata de nici unul dintre acestia, fiind oferite sume inferioare celei stabilite ca pret de pornire, 1,3 miliarde si, respectiv, 700 milioane de lei. Cei doi ofertanti au pierdut astfel taxa de participare depusa, urmind a fi organizata o noua licitatie, cel mai probabil pe data de 26 a acestei luni. La aceasta licitatie, la care asteptam noi solicitanti, avind in vedere ca pentru activele nelicitate, la fiecare noua licitatie organizata, pretul scade cu 20%, conform noilor reglementari legislative", a mai precizat Ion Ionita.
In ceea ce priveste activitatea SC "Moldoplast" SA, aceasta se mentine la un nivel relativ constant, existind anumite fluctuatii in asa-numitele "luni slabe", cum sint cele din timpul iernii. In acest moment, la export se mai pot livra doar produsele din polietiliena, cele din PVC nefiind ecologice, datorita emanarii de acid clorhidric in urma arderii. Referitor la situatia personalului angajat, liderul sindicatului din cadrul SC "Moldoplast" SA a precizat ca in acest moment unitatea numara aproximativ 500 de angajati. "Ultima oara au plecat 130 de salariati, in baza unei liste la care aderarea s-a facut in mod benevol, toti cei plecati beneficiind de salarii compensatorii", a mai precizat Ion Ionita.
Mihai ANDREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018835 (s)

loading...