News Flash:

O lege anapoda

29 Iunie 2004
864 Vizualizari | 0 Comentarii
•Odata cu intrarea in vigoare a Legii 255/04, lucrurile devin confuze cu privire la institutia apararii in Romania •Decanul BCR Iasi, Dumitru Mirel Popa, a declarat ieri seara ca aceasta lege va fi atacata in instanta de la Inalta Curte de Casatie si Justitie •Decanul Baroului Iasi a declarat ca este satisfacut de aceasta lege, care ii elimina pe avocatii neinscrisi in barourile traditionale •Totusi, Pompiliu Bota a infiintat 40 de barouri paralele in judetele tarii si a inregistrat denumirile de "barou", "roba", "Uniunea Avocatilor" si "Uniunea Barourilor" la Oficiul de Stat pentru Inregistrare a Marcilor Nici unul dintre avocatii din barourile clasice din Romania nu poate pleda in instanta, deoarece Pompiliu Bota, decanul Baroului Constitutional Roman (BCR), a inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inregistrare a Marcilor (OSIM) denumirile de "barou", "Uniunea Avocatilor din Romania", "Uniunea Nationala a Barourilor din Romania" si "roba de avocat", aceste denumiri fiind acum protejate. Astfel, atata vreme cat vechile barouri vor functiona sub aceasta denumire, reprezentantii lor incalca dreptul la proprietate intelectuala pe care Bota si l-a asigurat. Totusi, in urma cu cateva zile au intrat in vigoare prevederile Legii 255/04, privitoare la modificarea si completarea Legii nr. 51/95 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, la care o importanta contributie a avut si Adrian Mogos, decanul Baroului Iasi, dupa cum insusi a declarat. Conform art. 1, alin. 2, din aceasta lege, profesia de avocat poate fi exercitata doar de avocatii оnscrisi оn tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR). In acelasi articol este mentionat faptul ca o posibila constituire si functionare de barouri оn afara UNBR este interzisa, iar actele de constituire si de оnregistrare ale acestora sunt nule de drept. Inainte de intrarea in vigoare a acestei legi, adica in luna martie 2004, decanul Baroului Constitutional Roman (BCR), Pompiliu Bota, a infiintat 40 de barouri judetene, care dubleaza barourile traditionale. Totusi, avocatul Adrian Mogos, a aratat ca Legea 255 nu le permite altor avocati decat celor din barourile clasice sa pledeze, desi nu a specificat ce inseamna "barouri clasice". "Legea 255/04 este una care reglementeaza toate problemele. Eu am avut o contributie foarte importanta la aceasta lege. Cei din asa-numitul 'Barou Constitutional' nu pot pleda in instanta. Numai avocatii din barourile clasice pot face acest lucru. Printr-o 'facatura', acestia au reusit sa ajunga unde sunt. Dar acum nu mai au dreptul sa pledeze", a declarat telefonic, ieri dupa-amiaza, Adrian Mogos. Intrebat ce parere are referitor la faptul ca Pompiliu Bota a inregistrat toate denumirile la OSIM, Adrian Mogos a declarat ca nu-l intereseaza acest aspect. "Nu pot sa cred ca reprezentantii OSIM ar incalca legea. Oricum, asa - numitii 'avocati' nu pot pleda", a incheiat Mogos. Baroul Iasi nu exista In acelasi timp, decanul BCR - filiala Iasi, Dumitru Mirel Popa, a declarat ieri ca aceasta lege va fi atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. "Vom contesta aceasta lege la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Legea 255 nu poate interveni peste o hotarare judecatoreasca, iar BCR a fost infiintat pe baza unei astfel de hotarari. Noi vom pleda ca facand parte din Baroul Iasi, care inca nu a fost infiintat. Deocamdata, pana la clarificarea situatiei, i-am sfatuit pe avocatii din BCR Iasi sa nu pledeze. Dar Baroul Iasi nu exista, acesta va fi infiintat. Cei din barourile de avocatura traditionale nu au cum sa ia aceasta denumire, deoarece a fost inregistrata deja de Pompiliu Bota", a afirmat ieri dupa - amiaza Dumitru Popa. Ciprian NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026297 (s)