News Flash:

O lege pentru nelinistea functionarilor publici

2 Noiembrie 2001
684 Vizualizari | 0 Comentarii
Legea privind liberul acces la informatiile de interes public ar putea sa-i puna in dificultate pe sefii unor institutii mai putin transparente

Recent, Monitorul Oficial al Romaniei a publicat legea privind liberul acces la informatiile de interes public, astfel incat romanii vor fi obligati, in viitorul foarte apropiat, sa mai respecte inca un act normativ. Aspectul nu ar fi chiar atat de neplacut daca, in Romania, legea n-ar fi inca respectata doar de cei cam saraci cu duhul, in timp ce indivizii mai smecheri de felul lor fac in continuare doar ce "vrea" muschii lor. Dupa un set de dispozitii generale, in care se arata ca accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, legea trece in revista dispozitiile comune privind accesul la informatiile de interes public. Astfel, pentru asigurarea accesului oricarei persoane la informatiile de interes public, actul normativ obliga autoritatile si institutiile publice sa organizeze compartimente specializate de informare si relatii publice sau sa desemneze persoane cu atributii in acest domeniu. Pe langa un raport periodic de activitate, autoritatile mai sunt obligate sa comunice din oficiu urmatoarele informatii de interes public: actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau institutiei publice; numele si prenumele persoanelor din conducerea institutiei si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice; sursele financiare, bugetul si bilantul contabil; programul si strategiile proprii; lista cuprinzand documentele de interes public etc.

Autoritatile sunt obligate sa raspunda tuturor solicitarilor

Potrivit legii privind liberul acces la informatiile de interes public, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentate si de urgenta. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris, in termen de 10 zile. Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de cinci zile de la primirea petitiilor.

Ce nu au voie sa cunoasca cetatenii Romaniei

Sunt exceptate de la accesul liber al cetatenilor urmatoarele informatii: datele din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca acestea fac parte din categoria informatiilor clasificate; informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei; informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicarea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii; informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii; informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor etc. Legea mentioneaza ca informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.

Abuz?

Referindu-se strict la cea de a patra putere din stat, presa, legea privind liberul acces la informatiile publice stipuleaza ca autoritatile publice au obligatia sa acorde, fara discriminare, acreditare ziaristilor si reprezentantilor mijloacelor de informare in masa. Ciudat este faptul ca autoritatile publice pot refuza acordarea acreditarii sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care impiedica desfasurarea normala a activitatii autoritatii publice si care nu privesc opiniile exprimate in presa de respectivul ziarist, in conditiile si in limitele legii. Dar aceeasi lege permite persoanei care se considera vatamata in drepturile sale, prevazute in prezenta lege, sa faca o plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice.

Legea este sprijinita de Opozitie

Expresie a viziunii partidului de guvernamant, legea privind liberul acces la informatiile de interes public a avut si avizul Opozitiei. "Este o lege necesara, pentru ca reglementeaza intr-un mod acceptabil (si) relatiile dintre presa si institutiile publice. O conditie importanta pe care Romania este obligata sa o indeplineasca pentru a intra in lumea civilizata este tocmai existenta unei prese libere, necenzurate care sa aiba acces la toate informatiile de care are nevoie. Bineinteles, exista si informatii care raman clasificate, dar este normal sa fie asa, pentru ca acestea se refera la aspecte care tin de apararea nationala ori de interesele economice ale Romaniei. Una peste alta, legea privind liberul acces la informatiile de interes public este un act normativ perfectibil, ce vine intr-un moment in care, intr-adevar, Romania avea nevoie de aceasta lege", a declarat deputatul democrat de Iasi, Mihai Baciu.
La randul sau, deputatul peremist Vlad Hogea si-a expus punctul de vedere: "In legatura cu relatiile dintre presa si politica, trebuie sa distingem intre dreptul partidelor politice de a-si propaga doctrina si programele si dreptul persoanelor de a avea acces liber la informatie. Noi intelegem sa aparam accesul opiniei publice la informatii dar, in acelasi timp, aparam si interesul partidelor spre a nu fi perturbate in activitatea lor de imixtiunea grosolana a unor ziaristi ce cauta doar senzationalul, eludand realitatea de pe teren".
Catalin ONOFREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1448 (s) | 24 queries | Mysql time :0.030959 (s)