Actualitate

O maşină a fost lovită de tren, în Ialomița. Două persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stare de inconştienţă

Publicat: 26 iun. 2022
Două persoane au fost transportate la spital, dintre care una în stare de inconștiență

Două persoane au fost rănite, în această seară, după ce mașina în care se aflau, a fost lovită de tren, în județul Ialomița. Tragedia a avut loc la ora 20:10, în localitatea Alexeni.

Două persoane au fost transportate la spital, dintre care una în stare de inconștiență, după ce un tren de persoane a lovit o mașină, duminică seara, în județul Ialomița.

Potrivit ISU Ialomița, accidentul în care au fost impliceta un tren de persoane și un autoturism a avut loc în localitatea Alexeni.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

În urma impactului au rezultat două victime.

Potrivit infotrafic.ro, victimele au fost monitorizate de către echipajele medicale la locul intervenției, ulterior fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni de echipajele SMURD și SAJ.

Una dintre victime, o femeie se afla în stare de inconștiență.




Comentarii
  • Ca sa înțelegem toți, trenul a derapat, a ajuns in strada ? Ori mașina a intrat unde nu trebuia. Vrem sa ne protejam, sa știm ce trebuie făcut. Așa înțeleg rostul articolului.

Adauga un comentariu