Eveniment-Social

O noua descoperire arheologica istorica la Iasi. Tuneluri misterioase, descoperite chiar in centrul orasului – FOTO

Publicat: 29 feb. 2016

@ Unul dintre cei mai activi si talentati arheologi ieseni, anume Bobi Apavaloaei – cercetator stiintific al Academiei Române – Filiala Iasi, in cadrul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, scoate la iveala noi vestigii arheologice unice @ Acestea se afla chiar in centrul orasului si includ o serie de tuneluri misterioase @ Conform datelor documentare, acestea au o vechime de peste trei secole

Tanarul arheolog medievist Bobi Apavaloaei, cercetator stiintific al Academiei Române – Filiala Iasi, in cadrul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, a scos la iveala noi vestigii istorice de o valoare unica pentru vechea capitala a Moldovei. Acestea se afla chiar in centrul orasului si includ o serie de tuneluri misterioase. De data aceasta, in urma lucrarilor de modernizare la fostul Institut de Gastroenterologie si Hepatologie (IGH), s-au gasit subteranele bolnitei Sfantul Spiridon. Conform datelor documentare, acestea au o vechime de peste trei secole.

Citeste si: EXCLUSIV! O comoara din aur a fost descoperita de arheologi la Iasi – GALERIE FOTO

Citeste si: Dezvaluiri unice facute de un iesean! Nimeni nu credea ca exista asa ceva – GALERIE FOTO

Povestea primelor interventii chirurgicale la Iasi

Dat în folosinta la 1 ianuarie 1757, Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi ramâne în istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unitati medicale înfiintate în Tarile Romane. „Asezamântul a fost ridicat în vecinatatea Bisericii Sfântul Spiridon si si-a pastrat numele patronului spiritual pâna în zilele noastre. De sute de ani, bisericile si manastirile au reprezentat adevarate centre pe lânga care s-au dezvoltat nu numai scoli sau tiparnite, ci si spitale (bolnite – n.r.) pentru alinarea celor suferinzi. Unul dintre exemplele cele mai relevante din acest punct de vedere este Spitalul Sf. Spiridon din Iasi”. Construit în jurul bisericii cu acelasi nume, acesta este cunoscut ca fiind cel mai vechi asezamânt de îngrijire din Iasi si din întreaga Moldova, dar si unul dintre cele mai vechi din tara, dupa Spitalul Coltea din Bucuresti, înfiintat la 1704. Ctitorul bisericii si al spitalului este, asa cum consemneaza documentele de epoca, camarasul Stefan Bosie care, în 1751, începea construirea chiar in centrul Iasului a unei biserici si a bolnitelor aferente – Ospiciul Sfantul Spiridon. Constructia pe amplasamentul pe care poate fi vazuta si astazi s-a datorat icoanei facatoare de minuni a Sfântului Spiridon, care pe atunci era expusa într-un paraclis particular pe Ulita Hagioaiei – bulevardul Independentei din zilele noastre. Biserica a fost construita la 1804, pe locul altor doua biserici mai mici si îsi are istoria, alaturi de spital, legata de icoana facatoare de minuni a Sfântului Spiridon. Primul document în care erau precizate în mod expres aspecte legate de specificul de spital al unitatii si de personalul de specialitate este hrisovul lui Teodor Callimachi, care arata ca «s-a hotarât si s-a socotit cele pentru trebuinta bolnitii, ca sa aiba cheltuiala îndestula pentru hrana acelor ticalosi bolnavi, pentru asternutul si pentru îmbracamintea lor, cum si pentru plata doftorului, a gerahului si spiterului si pentru alti oameni ce vor mai fi trebuinciosi de grija si slujba bolnitii»”, se arata in datele oficiale existente la Directia Judeteana pentru Cultura (DJC) Iasi. Acest document mentioneaza pentru prima data si ideea de gerah, respectiv chirurg. Concret, in anul 1763 spitalul avea specialisti pe Gioan Luchi si I. Lochman.

Citeste si: EXCLUSIV! Tuneluri misterioase descoperite in centrul Iasului! Totul tine de un plan secret – GALERIE FOTO

Citeste si: Un iesean a descoperit un obiect MISTERIOS intr-o casa dintr-o zona selecta a orasului – FOTO

Monument de valoare unica pentru Moldova: Biserica Sfantul Spiridon

De precizat ca, in baza datelor oficiale, Biserica Sfantul Spiridon are codul, pe lista monumentelor de patrimoniu national, IS-II-m-B-03914.01. Edificiul de cult a fost construit între anii 1747-1752 si prezinta o compozitie asemanatoare bisericii de la Manastirea Frumoasa. „Se resimt aici influente din stilul neogotic, dar si influente rusesti. Biserica a servit ca paraclis pentru bolnavii de la Spitalul Sfântul Spiridon, primul spital din Moldova, ridicat la jumatatea secolului al XVIII-lea. A fost construita cu sprijinul boierului carturar Stefan Bosie, caruia i s-au alaturat apoi hatmanul Vasile Ruset si negustorul Anastasie Lipscanul din Corfu. Turnul clopotnitei a fost construit în anul 1786, in forma culionului de papura pe care-l purta Sfântul Spiridon. Ctitorii au înfiintat si spitalul de pe langa biserica, primul din Iasi, în anul 1757, sub domnia lui Constantin Racovita Voievod, cel care a emis hrisovul în acest scop”, se descrie in documentele istorice.

Citeste si: EXCLUSIV! Atentat criminal la o cladire importanta din centrul Iasului – GALERIE FOTO, VIDEO

SURSA FOTO – BOBI APAVALOAEI, ARHEOLOG





Comentarii
Adauga un comentariu